Șef de întreprindere de stat din Comrat, reținut pentru trucarea licitațiilor

Croitor Vasili, directorul Întreprinderii Municipale “Sud-A-Con”, instituţie de stat fondată de către Direcţia Generală Construcţii şi Infrastructură al Găgăuziei, a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurori anticorupţie, fiind bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Oamenii legii suspectează că acesta, având dreptul de a gestiona domeniul construcţiilor, lucrărilor de reparaţii şi serviciilor pentru toate obiectele finanţate din bugetele locale ale primăriilor din UTA Găgăuzia, ar fi trucat un şir de licitaţii publice.

Potrivit informaţiilor din cauza penală, în anul 2013, Croitor a fondat şi administrat întreprinderea SRL “Eni Ev”, având ca scop câştigarea licitaţiilor pe teritoriul UTA Gagauzia. Astfel, în perioada activităţii sale, acesta ar fi favorizat propria întreprindere, fiind desemnat câştigător al unor licitaţii publice în sumă totală de peste 2 000 000 lei.

În perioada de referinţă, compania sa a efectuat lucrări de reparaţie a acoperişului liceului din s. Beşalma, r.Comrat – 88.550 lei; a pavat teritoriul gimnaziului din s.Congaz, r.Comrat – 113 000 lei; a reparat acoperişul liceului din s. Cişmichioi, r. Vulcăneşti – 901 444 lei, a reparat Grădiniţa de copii din s. Etulia, r.Vulcăneşti – 1 118 194 lei.

Pe parcursul zilei de ieri, ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud şi procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliul, automobilul şi biroul de serviciu al directorului întreprinderii “Sud-A-Con”, de unde au ridicat mai multe probe relevante pentru cauza penală. Acţiuni de urmărire penală au fost efectuate şi la contabila instituţiei, dar şi la SRL “Eni Ev”.

Este de menţionat că, începând cu anul 2013, compania „Eni Ev” nu a avut nici un angajat, în afară de director şi contabil. În acelaşi timp însă, aceasta a câştigat toate licitaţiile de efectuare a lucrărilor de construcţii şi altor servicii în lipsa documentelor ce ar cofirma dreptul de a desfăşura o asemenea activitate.

În prezent, directorul Întreprinderii Municipale “Sud-A-Con” este reţinut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit culpabil că şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, acesta riscă de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.