Scrutin decisiv pentru menținerea Greciei în zona Euro

Aproape 10 milioane de greci merg astăzi la alegeri parlamentare anticipate. Acest scrutin este decisiv pentru menținerea Greciei în zona Euro. Alegerile legislative anticipate au fost convocate după ce precedentul scrutin, din 6 mai, nu a reușit să formeze un Guvern de coaliție iar negocierile dintre partidele politice au eșuat.

Principalii favoriții ai alegerilor sunt partidul conservator Noua Democrație și formațiunea de extremă stânga Syriza. Noua Democrație susține continuarea acordului de finanțare cu instituțiile internaționale, aplicarea măsurilor de austeritate, în timp ce fracțiunea Syriza pledează pentru renunțarea la acordul FMI. Ambele formațiuni sunt cotate cu aceleași șanse de câștig.

Alegerile de astăzi sunt cruciale pentru rezolvarea crizei economice cu care se confruntă Grecia dar şi pentru asigurarea stabilităţii în zona Euro.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.