Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin. Ce trebuie să facem?

A fost dat startul săptămânei de prevenire a cancerului de col uterin, care este una din maladiile la femei, ce poate fi prevenită ușor prin vaccinare contra Virusului Pappilomei Umane (HPV) în adolescență și screeningul colului uterin (Testul Papanicolau), o dată la 3 ani, în perioada 25-61 de ani. Acest test este gratuit în Moldova, la medicul de familie.

Natalia Popovici are patru copii și este din Dondușeni. Ea a reușit să prevină cancerul uterin, pentru că s-a adresat la timp la medic.

„Credeam că această maladie nu mă poate afecta, deoarece am avut patru nașteri, îmi era rușine să mă adresez la medic. Când am făcut testul, mi s-a depistat o leziune precanceroasă, pe care am tratat-o. Asta mi-a salvat viața”, spune femeia.

„Este o tragedie astăzi, să avem femei care mor din cauza unei maladii, care poate fi prevenită cu ușurință. Îndemn toate femeile să meargă la medic, să facă testul Papanicolau și să se asigure că sunt sănătoase. La fel, toate mămicile să vaccineze fetițele împotriva HPV, începând cu 10 ani, asigurându-le o imunitate puternică împotriva cancerului de col uterin pe viitor”, susține Boris Gîlca, secretarul general de stat.

„Studiul despre Cunoștințele, Atitudinile și Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin”, lansat recent în Republica Moldova, arată că mai mult de jumătate din femeile cu vârsta de 25-61 de ani din țara noastră nu au făcut niciodată un test de screening al colului uterin. Cele mai multe femei nu fac testul din cauza fricii, a lipsei de timp sau necunoașterii unde să se adreseze.

Atunci când vorbim despre prevenirea cancerului de col uterin, experiența internațională arată că programele de vaccinare și de screening cervical organizat sunt cele mai eficiente, astfel femeile reușesc să prevină acest tip de cancer sau să se trateze cu succes, dacă este cazul”, menționează Caroline Tissot, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

În cadrul instituțiilor medico-sanitare, punctelor de trecere a frontierei, gărilor auto vor fi distribuite materiale informative despre screeningul  de col uterin și HPV, în cinematografe vor fi derulate spoturi video despre prevenirea cancerului de col uterin.

În cadrul întreprinderilor și fabricilor, unde preponderent lucrează femei, vor fi desfășurate seminare informative privind cancerul și măsurile de prevenire a acestuia. Totodată, lucrătorii medicali vor desfășura sesiuni informative pentru femeile și tinerii din mediu rural în cadrul bibliotecilor comunitare, Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor și Centrelor maternale.

Menționăm că, doar în anul 2018, circa 360 de femei au fost depistate cu cancer de col uterin, 160 au decedat de această maladie, iar peste 4000 sunt la evidența medicilor.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare