Mai mulţi creştini lansează apelul de salvare a Complexului monahal Hirova. Acest sfânt locaş, se află în satul Neculaeuca, Orhei, iar primul autobuz de la Chişinău, potrivit orarului, porneşte la ora 09.50.
Aici e un peisaj deosebit, într-un sat autentic basarabean – case mici, văruite, acoperite cu olane roşii, cu prispe şi coloane. După o cotitură se vede “o insuliţă” de case una ca una, presărate de Dumnezeu de parcă ar fi nişte perle, printre ele se înalţă semeţ o biserică.
Ansamblul de chilii de la Mănăstirea Hirova e ca un sat în sat, departe de gălăgie, de fast şi moft modern. Unele chilii rămase fără stăpâne, jinduiesc şi parcă se roagă de îndurare. Porţi de lemn lăsate pe-o parte, date de vreme, măcinate de carii, dar ele mai scârţâie, pentru că din când în când mai iese câte o măicuţă şi se duce spre biserică să se roage la lăcaşul în care îşi găsesc alinarea.
Mănăstirea a rămas în grija a opt măicuţe, toate bătrâne şi neajutorate. Acestea, însă, nu şi-au pierdut credinţa în puterea mare a Celui de Sus şi speră că vor veni tinere dornice se îmbrăţişeze viaţa monahală. Măicuţele vor să fie continuată rugăciunea în vechea lor mănăstire, vor să fie păstrată comoara lor sfântă.
Uitată şi săracă – astfel e astăzi Mănăstirea Hirova. Mai puţin se ştie, mai puţin se vorbeşte despre vechiul sfânt locaş de la Neculaeuca. Pe aici ajung foarte puţini pelerini. De asta, ar fi minunat să afle cât mai mulţi despre Mănăstirea Hirova.
Pentru a nu condamna la o tăcere totală Complexul monahal Hirova, e nevoie de ajutorul creştinilor. Nu ar trebui să moară nici sfântul locaş, dar nici să dispară căsuţele tradiţionale. Ele sunt parte din istoria acestui pământ, acestui neam. Ba mai mult, în una din chiliile de odinioară ar putea fi fondat şi un Muzeu al Satului.
Potrivit unor surse, Mănăstirea Hirova este deschisă prin 1805. Se spune însă că ceva mai devreme aici a fost un schit de călugări care a ars. După plecarea monahilor, a fost construită o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”. Mai târziu, prin 1836, în locul bisericii de lemn a fost zidită una din piatră. În 1865 a fost înălţată stăreţi şi biserica de iarnă cu hramul „Întâmpinarea Domnului”.
Cea mai durută pagină din istoria Mănăstiri Hirova este închiderea de către satrapii comunişti şi atei a sfântului lăcaş. Măicuţele cu care am discutat îşi amintesc cu tristeţe de acel eveniment. Era în vara anului 1959.
Nu poţi uita acel peisaj, divin, frumos, dar trist şi uitat. Nu pot uita ochii umezi a măicuţelor de la Mănăstirea Hirova, ochi care spun că rugăciunea e mai presus de toate. Mă gândesc, zi de zi, oare cât va mai exista această mănăstire…
