Am ajuns la Rasseika întâmplător. Am vrut să ajungem la mare și, cum se pare că ucrainenii nu prea au imaginație, multe localități au aceeași denumire. Poate nu e de vină doar imaginația ucrainenilor, ci și faptul că au redenumit localitățile românești din Bugeac. Pornisem spre un Primorskoe, de la care urma să căutăm altă localitate, dar am ajuns la alt Primorskoe, din raionul Tatarbunar. Când a văzut dezamăgirea noastră, o doamnă ce lucra la autogară și era lângă șoferul cursei, ne-a povestit despre stațiunea Rasseika, de lângă Primorskoie. Primorskoe care e, de fapt, fosta localitate românească Șagani. Plajă aproape virgină, pelicani albi și roz, lebede, pescăruși, păsări din Cartea Roșie… Când ne-a spus asta, ne-a convins pe loc.
Traseul microbuzului trecea prin Hâncești, Cimișlia, Basarabeasca. În Cimișlia, atât eu, cât și soția mea, ne-am amuzat de culorile albastru și verde, de gardurile și casele vopsite frumos. Ne-am dat seama de unde i se trage mamei mele pasiunea pentru vopsitul estetic. Mama mea e născută în Satul Nou, Cimișlia.
Fostele teritorii româneși din Ucraina m-au speriat. Începând cu vama, care arată, fără să exagerez, ca naiba. Locuințele, dacă pot să le spun așa, sunt făcute în două cisterne de TIR-uri. Apreciezi ingeniozitatea ucrainenilor, dar parcă e prea mult pentru o vamă. Ca să nu mai zic că după o antenă parabolică imensă era ascunsă o budă de țară pentru pitici…
Case părăsite, garduri dărâmate, bălării… Ăsta e drumul. Drumul plin de gropi, că ai impresia că Moldova e deja în Uniunea Europeană, față de ce vezi în Ucraina. Nu știu dacă așa e peste tot, sau doar în Bugeacul nostru…
În stațiile din orășele era plin de afișe electorale. Dacă le citeai – groaznic. De la slogane, până la nume. De exemplu: Bessarabia – naș krai, V Bessarabii budet cistaia voda… Unul dintre “catindați” se numește Igori Plohoi…
De la Tatarbunar șoferul a luat-o pe scurtătură, pe drumuri de țară, pe lângă fâșiile de pădurice. Înainte de asta îi văzusem bâta șoferului, muncită, în contradicție cu amabilitatea lui și cu crucile pe care le făcea la toate intersecțiile.
După Primorskoe, adică localitatea românească Șagani, întemeiată în 1815, din care n-am înțeles mare lucru, am ajuns la stațiunea Rasseika. O stațiune plină de foste tabere pionerești, cu vile noi și… cu case și căsuțe părăsite – un lucru cu care mă obișnuisem deja pe drum.
Ne-am cazat la o vilă drăguță, după ce șoferul a vrut să ne ducă la o fostă tabără pionerească. A doua zi am avut surpriza plăcută. După ce am trecut limanul pe un pod de lemn de 200 m, am ajuns la o fâșie de plajă superbă. Cu foarte puțină lume, cu nisipul curat, cu apa ca lacrima, prin care vedeam pești și meduze. Ca să nu mai zic de păsările exotice pe care le vedeam și nu știam ce specie sunt.
Am avut impresia că suntem la marginea lumii, într-un loc de-abia descoperit de oameni. Am strâns o grămadă de pietre, scoici și melci de pe plajă. Rasseika e înconjurată de trei lacuri, în care se poate și pescui. Mulți vin la unul dintre lacuri pentru calitățile nămolului.
Ne-a părut rău când am plecat din Rasseika, dar ne-am plănuit să ne întoarcem într-o zi. Ne-am dori să avem aceeași senzație de insulă pustie, fără baruri, discoteci, muzică țipătoare. Un loc superb în care oamenii nu și-au lăsat amprentele
