S-a deghizat în „polițist antidrog” și a furat din casa unui bărbat 48 mii lei. Un bărbat din Florești, condamnat la 9 ani închisoare

PE SCURT

Un locuitor al raionului Floreşti a fost condamnat, la 9 ani şi 6 luni închisoare pentru două capete de acuzare: uzurparea de calităţi oficiale şi tâlhărie, comisă de un grup criminal organizat.

Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în seara zilei de 9 noiembrie 2017, inculpatul, împreună cu alţi 4 membri ai grupării criminale, deghizaţi în uniforme de poliţişti, înarmaţi şi cu cagule pe cap, au pătruns în casa unui locuitor al oraşului Şoldăneşti.

PE LUNG

Prezentându-se ca reprezentanţi ai „poliţiei antidrog” şi sub pretextul efectuării „percheziţiei” pentru a afla locul păstrării banilor, indivizii le-au cerut gazdelor 5 mii de euro.

La refuzul victimelor, agresorii l-au legat pe proprietar şi i-au aplicat mai multe lovituri cu mâinile, picioarele şi un ciocan, după care au sustras din casa acetuia toţi banii pe care i-au găsit, în sumă totală de 48 mii lei.

Proprietarul casei s-a ales cu multiple leziuni şi traumatisme.

Fiind reţinut şi audiat de procurori, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, şi-a recunoscut vina, încheind acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În curând, un alt complice urmează să-şi afle pedeapsa, dosarul în privinţa lui fiind pe rol în instanţei de judecată. Materialele în privinţa celorlalţi trei complici au fost disjunse într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare internaţională.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.