Ruşii furioşi pe premierul Dmitri Medvedev! O declaraţie a acestuia a stârnit indignarea cetăţenilor// VIDEO

Ruşii îl roagă pe Vladimir Putin să-l demită pe premierul Dmitri Medvedev. O petiţie on-line, lansată joi 4 august, în care este solicitată demiterea premierului rus a fost semnată chiar în prima zi de 100 mii de cetăţeni.

Petiţia a fost plasată pe site-ul Change.org, după care va fi transmisă preşedintelui rus. Indignarea ruşilor a fost provocată de o declaraţie a premierului Dmitri Medvedev care le-a recomandat profesorilor care se plâng pe salarii mici… să-şi schimbe profesia şi să se ducă în business.

„Guvernul trebuie să fie condus de o persoană competentă, educată şi care să iubească această ţară. Acum noi vedem un alt tablou. Nu trebuie să fie imaginea companiei Apple, care doarme la inaugurarea Olimpiadei sau persoana care le recomandă profesorilor „undeva să lucreze ca să. supravieţuiască”. Peştele se strică de la cap, poate de aici şi provine „eficacitatea ministerelor?”, se arată în petiţia lansată.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov a declarat că Kremlinul va examina această petiţie „în funcţie de caracterul acesteia”.

În cadrul forumului „Teritoriul sensurilor” din Rusia, Medvedev a fost întrebat despre salariile mici pentru profesori. Oficialul le-a răspuns că profesia dată este o vocație și nu poate fi vorba de bani grei.

 „Eu deseori sunt întrebat despre profesori şi învăţători. A fi pedagog este o vocaţie, iar dacă doreşti să câştigi bani, există multe alte locuri frumoase pentru asta, unde poţi face bani mai repede şi mai bine, acelaşi business”, a răspuns premierul zâmbind.

Amintim că anterior Medvedev a mai avut situații asemănătoare, când aflându-se în Crimeea, a fost întrebat de pensionari despre majorarea pensiilor. Atunci, șeful Executivului de la Moscova a declarat: „Bani nu sunt. Vor fi bani, va fi indexată pensia. Fiți tari, să aveți dispoziție bună, și să fiți sănătoși”.

[youtube id=”e0RLbCcfCtA”]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.