Rusia scoate “în lumină” teroriştii din toată lumea

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Cotidianul rus “Rosiiskaia Gazeta” a publicat astăzi, 6 iulie, o listă cu persoane şi companii implicate în spălarea banilor şi finanţarea terorismului atît local cît şi internaţional.

Prima parte a actului, redactat de Ministerul rus de Externe pe baza unor documente similare celor ale ONU, listează circa 600 de companii străine şi persoane private, relatează RIA Novosti, în pagina sa electronică.

Cea de-a doua, realizată de Ministerul Justiţiei din Rusia, se bazează pe o serie de activităţi care sunt legate direct de Rusia. În total, 48 de organizaţii şi peste 1.500 de persoane sunt menţionate în a doua parte a listei, transmite MEDIAFAX.

Printre persoanele menţionate sunt Alhazurov Gairbec, Titaev Visita, Zelimhan Iandarbiev. Ultimul fiind un activist al mişcării separatiste din Cecenia, decedat în 2004, cu toate acestea nu a fost scos din listă, autorităţile ruseşti motivând că în primul rînd nu au încetat investigaţiile penale, în al doilea rînd, Rusiei nu i-au fost prezentate date si documente oficiale ce adeveresc decesul acestuia.

Organizaţiile ce se regăsesc publicate în “lista neagră” sunt Al-Qaida, Imarat-Caucaz, Ordinul Diavolului, Djamel Moustafa.

Au fost făcute publice doar organizaţiile si persoanele private, ale căror activităţi ilegale pe teritoriul rus au fost stabilite fie de instanţele specializate fie deja s-au finisat.

"Specialiştii susţin, totuşi, că există o parte clasificată a listei, unde sunt mentionaţi şi persoane suspecte de terorism si extremism", scrie cotidianul rusesc.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.