Rubla rusească ar putea deveni monedă oficială în Transnitria

Transnistria nu exclude posibilitatea introducerii rublei ruseşti drept monedă oficială în teritoriu. De această părere este Şeful Băncii Centrale din regiune drept replică la blocarea de către Europa şi America a operaţiunilor externe ale băncilor transnistrene în euro şi dolari, efectuate prin băncile ruseşti. Vinovat în situaţia creată Tiraspolul consideră Chişinăul.

"Agenţii economici din Transnistria, care au avut multe de îndurat zeci de ani, găsesc întotdeauna noi metode şi soluţii prin intermediul altor valute. De exemplu, Finlanda a introdus oficial rubla rusească, în paralel cu euro", menţionează şeful Băncii Centrale a Transnistriei, Eduard Kosocski.

Şeful adjunct al Băncii Centrale a Transnistriei, Vladimir Stepanov, la rândul său afirmă că "pe termen lung, situaţia afectează atât pieţele de desfacere, cât şi relaţiile de parteneriat. Mai mult, se reflectă şi asupra sistemului bancar, dar şi a agenţilor economici".

Potrivit administraţiei Băncii Centrale a Transnistriei, situaţia reprezintă un efect a blocadei financiare, impuse de Chişinău, o influenţă având şi acuzaţiile de implicare în spălare de bani.

Potrivit vicedirectorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vadim Vrabie, grupările criminale folosesc sistemul bancar din Transnistria pentru tranzacţii ilegale. În acest context, Banca Centrala din Transnistria afimă că este gata pentru un control financiar complet.

Chişinăul nu a comentat deocamdată aceste informaţii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare