Protest pentru a salva o pădure. Ecologiştii au construit adăposturi în copaci, în stil „Robin Hood”// VIDEO

Peste 2.000 de persoane au participat duminică la un protest în apropierea unei păduri seculare din vestul Germaniei în încercarea de a împiedica o companie să defrişeze pădurea pentru a face loc unei exploatări miniere, au anunţat autorităţile, potrivit agenţiei de ştiri DPA citată de Mediafax.

Poliţia a interzis accesul în pădurea Hambacher, aflată în apropiere de Koln şi Aachen, şi încearcă să evacueze activiştii ecologişti care s-au ascuns aici, după ce sâmbătă au arestat 34 de persoane, nouă dintre aceştia suferind răni.

Grupurile care au organizat protestul estimează că între 5.000 şi 9.000 de persoane au participat la această acţiune.

Activiştii ecologişti au ocupat pădurea în urma cu şase ani, construind o serie de tuneluri şi adăposturi la mare înălţime în copaci.

Autorităţile au decis recent să evacueze terenul şi susţin că protestul ecologiştilor reprezintă un risc de incendiu.

Pădurea seculară, în care trăieşte o specie protejată de lilieci, se află în apropierea unei mine de cărbune care ar urma să fie extinsă.