Promo LEX despre înţelegerea lui Carpov şi Ştanski privind dosarele: Încalcă legea

Societatea civilă se arată deranjată de decizia luată de reprezentanţii politici pentru reglementarea transnistreană, Eugen Caporv şi Nina Ştanski, privind schimbul de informaţii, sistematizarea şi examinarea unor dosare penale intentate la Chişinău şi Tiraspol.

Asociaţia Promo-LEX consideră că viceprim-ministrul Eugen Carpov şi-a permis să dea indicaţii care pot fi calificate drept amestec la înfăptuirea justiţiei şi urmărirea penală. Furnizarea de informații unor structuri neconstituționale va provoca persecutarea victimelor regimului din stânga Nistrului, care au sesizat organele de drept constituţionale.

„Vrem să reamintim organelor de stat şi publicului larg că există norme în codul penal al Republicii Moldova care sancţionează amestecul la înfăptuirea justiţiei. Nu poate fi vorba de niciun mecanism alternativ de soluţionare a cauzelor penale decât cel care este prevăzut în codul de procedură penală. Grupurile de lucru nu au ce negocia alte mecanisme decât cele legale”, a declarat Pavel Postică, jurist în cadrul Asociaţiei Promo-LEX.

Sora deţinutului Vitalie Eriomenco a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că această decizie va afecta situaţia deţinuţilor, cetăţeni moldoveni şi nu doar, din închisorile separatiste.
„Statul este impotent. Nu poate să-și respecte obligațiunile. Vreau să întreb demnitarii, dacă știu ei cumva câte persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, se află în închisorile din regiunea transnistreană? Cu siguranță nu știu”, a menţionat Ala Gherman.

Menţionăm că la 16 septembrie reprezentanţii politici pentru reglementarea transnistreană au semnat o înscriere protocolară care prevede ”schimbul de informaţii, sistematizarea şi examinarea unor dosare penale intentate la Chişinău şi Tiraspol, inclusiv şi perspectiva acestora”.

Potrivit încheierii protocolare ataşate la comunicatul de presă, grupurile de experţi, în termen de o lună de zile, urmează ”să facă schimb de informaţii, să sistematizeze şi să propună soluţii privind mecanismul posibil de rezolvare a acestor dosare penale”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare