Procurorii insistă pe condamnări, cu confiscări

Procuratura Generală a concluzionat că pedepsirea inculpaţilor fără a le confisca averile dobândite pe cale criminală, reduce esenţial scopul pedepsei penale de prevenire şi descurajare a făptuitorilor la săvârşirea de noi infracţiuni. De aceea, procurorii insistă pe condamnări, cu confiscări.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, recent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, doi inculpaţi au fost recunoscuţi vinovaţi şi condamnaţi pentru proxenetism.

La insistenţa procurilor, acestora le-a fost confiscată contravaloarea bunurilor dobândite pe cale criminală în sumă totală de peste un milion de lei.

Procurorii au demonstrat prin probe, că în intervalul anilor 2013 – 2015, inculpaţii au organizat prostituarea, prin video chat-uri, a mai multor fete, închiriind în acest scop apartamente în capitală, iar sumele încasate de la clienţi fiind virate în portmoneul virtual al indivizilor, care au obţinut profituri de 38.000 euro, 8.100 dolari  şi 1000 lei.

O condamnare similară a fost pronunţată tot recent, după ce procurorii au insistat, iar Curtea de Apel Chişinău a admis, deopotrivă cu condamnarea unei inculpate, confiscarea de la aceasta a unui venit de 518 mii de lei – rezultat dintr-un alt caz de proxenetism.

Instanţele de fond au respins solicitarea procurorilor de a le confisca celor trei inculpaţi venitul dobândit pe cale criminală. Nefiind de acord, procurorii au contestat sentinţele, insistând pe condamnare, cu confiscare.

De altfel, în fiecare caz de condamnare a persoanelor, fără confiscarea venitului sau contravalorii bunurilor obţinute pe cale criminală, Procuratura le contestă.

Toate mijlocele financiare, supuse confiscării constituie avantajele materiale, obţinute de către inculpaţi de pe urma activităţii infracţionale de înlesnire a practicării prostituţiei şi urmează a fi trecute în contul statului.

PG menționează că pe parcursul anului trecut procurorii din republică au asigurat confiscarea unui venit infracţional în valoare cumulativă de peste 48 milioane de lei – rezultat din comiterea infracţiunilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.