Justiție
Procuratura va insista pe arestarea fostului şef al Penitenciarului nr.13

PE SCURT
Procuratura a anunțat astăzi că va contesta încheierea Judecătoriei Chişinău, prin care s-a dispus aplicarea în privinţa fostului şef al Penitenciarului nr.13, acuzat de tortură, a măsurii preventive – arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
Procurorii au solicitat mandat de arestare preventivă în privinţa învinuitului, cu anunţarea acestuia în căutare. Magistraţii, însă, au admis parţial, demersul procurorilor, aplicând o măsură preventivă mai blândă.
PE LUNG
Fostul şef al Penitenciarului nr.13 este învinuit de procurorii că, în aprilie 2009, a maltratat un protestatar aflat în custodia poliţiei.
Instanţa de fond, iar ulterior şi instanţa de apel, l-au condamnat la cinci ani de închisoare.
Curtea Supremă de Justiţie a dispus însă trimiterea dosarului la rejudecare pentru elucidarea unor circumstanţe.
În prezent, dosarul se află pe rol la Judecătoria Chişinău.
Justiție
Un bărbat din raionul Ialoveni, condamnat la 13 ani închisoare. Și-a omorât oaspetele cu o piatră

PE SCURT
Un bărbat dintr-un sat al raionului Ialoveni a fost condamnat la 13 ani închisoare, după ce și-a omorât cu o piatră de construcție oaspetele cu care consumase alcool, iar unui oaspete care adormise la el în casă, îi furase banii din buzunar și telefonul acestuia.
Potrivit procurorilor, în timp ce consumau băuturi alcoolice la făptaș acasă, între acesta și oaspete s-a iscat un conflict spontan. Ca urmare, gazda l-a agresat în casă cu pumnii și picioarele.
PE LUNG
Deși oaspetele ulterior a părăsit casa, gazda l-a ajuns în stradă și a continuat să-l agreseze, după care i-a aplicat două lovituri în regiunea capului cu o bucată de bolțar (bucată de beton, cu formă determinată, folosită în construcții). Drept urmare, această vătămare corporală gravă i-a cauzat moartea oaspetelui cu care consumase alcool.
Un alt episod din trecutul infracțional al făptașului – parte a pedepsei din sentința obținută de procurori – ține de un alt caz în care acesta a primit în vizită un oaspete. Astfel, în timp ce oaspetele adormise la o oră târzie de noapte, făptașul i-a sustras din buzunar un telefon în valoare de 3000 lei și circa 1500 lei în numerar.
Condamnat la 13 ani de închisoare pentru ambele infracțiuni
La insistența procurorilor, chiar dacă și-a recunoscut vina, făptașul „primitor de oaspeți” – vinovat de omor cu deosebită cruzime și furt – a fost condamnat de către instanța de judecată la un termen de 13 ani de ispășire a pedepsei cu închisoarea, în penitenciar de tip închis.
De asemenea, acesta a fost obligat să plătească peste 15000 lei pentru cheltuielile de judecată.
Decizia integrală a Curții de Apel Chișinău va fi pronunțată la 10 octombrie curent.
Justiție
Tată și fiu din Telenești – trimiși după gratii pentru omorul unei mame, care a încercat să-și salveze fiica de la moarte

PE SCURT
Un bărbat din Telenești și fiul acestuia au fost condamnați la 21 și respectiv 19 de ani de închisoare pentru omorul cu deosebită cruzime al unei femei, care a încercat să-și salveze fiica de la moarte.
Potrivit Procuraturii, tatăl și fiul acestuia au acționat de comun acord, atunci când s-au înarmat cu cuțit și nunchaku (armă folosită în artele marțiale) și au intrat în curtea victimei, cu scopul de a-i lua viața.
PE LUNG
În timp ce fiul o ținea pe victimă, tatăl i-a aplicat lovituri cu ambele arme. Însă, în acele momente a intervenit mama acesteia, care strigase pentru ca să-și protejeze fiica. Atunci, făptașii s-au schimbat cu rolurile: fiul, care inițial o imobilizase pe victimă, a continuat fapta tatălui, cu pumnii și picioarele, iar tatăl a pătruns în locuința mamei victimei, unde a omorât-o cu deosebită cruzime, chiar dacă, de această dată, fiica acesteia a încercat să intervină pentru ca să-și salveze mama.
Făptașii au fost condamnați la închisoare, dar au atacat sentința
Procurorii au cerut instanței de judecată condamnarea ambilor făptași.
Astfel, tatăl a fost condamnat pentru aceste fărădelegi la ispășirea pedepsei cu închisoare pentru un termen de 21 ani și obligat să plătească 240 mii de lei pentru prejudicii morale și materiale. Fiul acestuia a fost condamnat la 19 ani închisoare și obligat să plătească suma de 180 mii lei. Suplimentar, ambii făptași au fost obligați să plătească peste 70 mii de lei pentru funeralii, cheltuieli judiciare, asistență juridică.
Făptașii, însă, au atacat sentința, pe motiv că tatăl ar trebui să primească o pedeapsă mai blândă, iar fiul trebuia eliberat de răspundere, așa cum nu ar fi comis această faptă. Totuși, Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința și va pronunța decizia motivată la data de 9 octombrie 2019.
Decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.
Justiție
Căușeni: A încercat să omoare o femeie pentru că a răspândit zvonul că i-ar fi furat 300 de lei

PE SCURT
O femeie a fost condamnată la 10 ani și 6 luni de închisoare, pentru tentativa de omor a unei locuitoare din raionul Căușeni, care ar fi răspândit zvonuri despre ea.
Potrivit procurorilor, făptașa împreună cu victima au fost în ospeție, în aceeași localitate, atunci când prima a fost rugată de victimă să aducă de la ea unele alimente pentru masă. Peste câteva zile, însă, făptașa pretinde că a răspândit zvonul că ea ar fi furat de la victimă suma de 300 lei, atunci când intrase în domiciliul ei.
PE LUNG
Ca reacție, agresoarea i-a făcut „o vizită privată și neanunțată” victimei, unde a încercat să o omoare. Mai mult, potrivit sentinței de judecată, aceasta ar fi făcut-o cu ajutorul unui cablu de antenă TV și un cuțit. Însă, în urma altercației, victima a reușit să iasă din casă și să strige vecinii după ajutor, iar făptașa a părăsit domiciliul acesteia.
În urma cercetărilor instanței de judecată, în baza probelor prezentate de procurorii din Căușeni, făptașa a fost condamnată la 10 ani și 6 luni de ispășire a pedepsei cu închisoarea.
Sentința este cu drept de apel în instanța ierarhic superioară.