Prințul Harry și Meghan Markle s-au logodit. Casa Regală a anunțat data nunții

Prințul Harry și actrița Meghan Markle s-au logodit și se vor căsători în primăvara anului viitor, a anunțat luni Casa Regală a Marii Britanii, transmite Reuters.

Prințul Harry și Meghan Markle s-au logodit la începutul lunii, iar Regina Elisabeta a II-a și membrii familiei regale și-au dat binecuvântarea pentru nunta care va avea loc în 2018.

“Prințul Harry i-a informat pe Maiestatea Sa Regina și alți membri apropiați ai familiei sale. De asemenea, prințul Harry a cerut și a primit binecuvântarea părinților drei Markle”, adaugă textul.

Cei doi vor locui, după căsătorie, la Nottingham Cottage, în Palatul Kensington.

Meghan Markle se află deja la Londra. Mass-media britanice au dezvăluit că actrița și nepotul reginei Elisabeta a II-a vor petrece primul Crăciun împreună.

Cei doi s-au cunoscut în iulie 2016, făcând cunoștință prin intermediul unor prieteni. Prințul a confirmat public relația lor câteva luni mai târziu, într-o critică la adresa mass-media pentru că a încălcat viața privată a lui Markle, dar abia în septembrie anul acesta s-au afișat prima dată public la Jocurile Invictus din Toronto, un eveniment sportiv pentru veterani răniți.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.