Primarul Iașului anunță că va strânge semnături pentru revizuirea Constituției în vederea unirii cu Republica Moldova

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că se va implica în campania de strângere de semnături pentru inițiativa cetățenească de revizuirea a Constituției care să deschidă calea unirii Republicii Moldova cu România, scrie g4media.ro.

„Iașul va da startul acestei campanii de strângere de semnături. Deja avem și formatul grafic al acelor flyere pe care o să începem să le împărțim, după care vom încerca să facem și campanii mobile de strângere de semnături în autobuzele noastre, cele tricolore, mergând prin campusurile universitare, peste tot pe unde este nevoie”, a anunțat Chirica.

El a făcut aceste declarații într-o conferință de presă alături de George Simion, președintele organizației unioniste ”Acțiunea 2012”. Practic, inițiatorii demersului propun introducerea în legea fundamentală a unui preambul:

„Conștienți că fiii și nepoții noștri trebuie să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut, într-un stat unificat, democratic, european și prosper, hotărâți să edificăm procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional în vigoare, prin reîntregirea neamului românesc pe cale pașnică, liber consimțită, fără niciun amestec din afară, pentru a munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate, adoptăm prezenta Constituție”.

Î acest sens, reprezentanţii Asociaţiei Acţiunea 2012 au lansat campania de semnături „Un milion pentru Unire”, primul semnatar fiind primarul Mihai Chirica.

Preşedintele Asociaţiei Acţiunea 2012, George Simion, a declarat că această campanie de strângere de semnături, „Un milion pentru Unire”, se desfăşoară pe teritoriul României, Republica Moldova şi în Diaspora.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.