Prima universitate gastronomică din Spania

De Răzvan Stancu

Prima universitate gastronomică din Spania, va fi inaugurată la San Sebastian, în Ţara Bascilor, în 2011, informează AFP.

Bucătari de prestigiu, printre care spaniolul Ferran Adria şi francezul Michel Bras, vor colabora la această universitate gastronomică, care beneficiază de o investiţie de 14 milioane de euro.

Este cea de-a doua instituţie cu acest profil din Europa, după universitatea de ştiinţe gastronomice din Italia.

"Centrul culinar basc" se va deschide la jumătatea anului 2011, sub egida universităţii private basce din Mondragon, şi propune o licenţă în "arte culinare" şi un master în "inovaţie şi gestiune a bucătăriei de înaltă clasă".

Mai mulţi maeştri bucătari de renume internaţional s-au întâlnit la San Sebastian, pentru formarea unui consiliu internaţional, sub preşedinţia lui Ferran Adria, patronul renumitului restaurant El Bulli din Catalonia.

Printre maeştri bucătari de prestigiu, se regăsesc englezul Heston Bluementhal şi danezul René Redzepi, al cărui restaurant Noma din Copenhaga a fost desemnat anul acesta cel mai bun din lume, în topul realizat de revista Restaurant.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.