Presa din Italia: Ciclonul Cleopatra devastează Sardinia

Stare de urgență a fost declarată în insula Sardinia după inundațiile provocate de trecerea ciclonului Cleopatra. Acestea s-au soldat cu 16 morți, printre care doi copii, sute de locuințe distruse și alunecări de teren, informează presa din Italia, citată de Agerpres.

„Ciclonul Cleopatra devastează Sardinia”, scrie cotidianul „La Repubblica” de la Roma, ce reia afirmația premierului Enrico Letta potrivit căreia este vorba despre „o adevărată tragedie națională”, cauzată de „un eveniment meteorologic excepțional”.

Guvernul italian a alocat 20 de milioane de euro pentru atenuarea efectelor calamității de pe insulă, în urma unei reuniuni urgente a Consiliului de miniștri, în care s-a decis decretarea stării de urgență în Sardinia.

Alte cinci milioane de euro vor fi puse la dispoziție de autoritățile locale, iar un milion de euro a fost donat de către Conferința Episcopală Italiană /CEI/, cu scopul de a ajuta cele peste 2.700 de persoane care și-au pierdut locuințele, notează principalul cotidian roman.

Tragicul bilanț al intemperiilor din Sardinia este de 16 morți — dintre care doi copii—, mai multe persoane sunt date dispărute, peste 2.700 de persoane rămase fără locuințe, alte 10.000 au rămas fără alimentare cu energie electrică și 500 de kilometri de străzi provinciale distruși, informează cotidianul „Corriere della Sera” din Milano. Acesta adaugă că prioritatea este eliberarea rapidă de ajutoare pentru regiunile sinistrate, inclusiv din partea Uniunii Europene.

„În 24 de ore, în Sardinia a plouat cât plouă în șase luni în întreaga Italie”, a declarat marți șeful Protecției civile italiene, Franco Gabrielli, care a descris ciclonul „Cleopatra” ca pe o „bombă de apă” care a lovit partea orientală a insulei cu o intensitate neobișnuită, indică publicația „La Stampa” din Torino.

Cotidianul „Il Messaggero” de la Roma scrie că peste o mie de voluntari și sute de agenți ai forțelor de ordine, printre care carabinieri și polițiști, lucrează împreună cu pompierii în zonele afectate pentru a ajuta populația din Sardinia.

Între timp, a fost emisă o nouă alertă meteorologică, care se referă nu numai la Sardinia, dar și la alte regiuni din sudul și centrul Italiei, printre care Sicilia, Puglia, Basilicata, Calabria, Campania și Lazio, conchide publicația menționată.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.