Polonia va susține Republica Moldova în reformele de preaderare la UE

Polonia este și va continua să fie ambasador al Republicii Moldova și să susțină reformele de preaderare la UE. Declarația a fost făcută la întrevederea președintelui Parlamentului Andrian Candu cu mareșalul Senatului Poloniei, Stanislaw Karczewski, care efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 4-6 octombrie, la invitația lui Andrian Candu.

„Polonia este statul care ne-a ajutat și ne ajută fără rezerve și promovează interesele Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Polonia este țara care a ajutat Republica Moldova în criza de export a produselor moldovenești”, a declarat Andrian Candu.

Totodată, speakerul s-a referit la activitatea Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, care are un rol important la consolidarea dialogului moldo-polon.

La rândul său, mareșalul Senatului Poloniei a menționat că Polonia va continua să susțină Republica Moldova și va împărtăși experiența Poloniei de aderare la UE.

La discuții au mai participat vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Violeta Ivanov, președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Polonia, Roman Boțan, copreședintele Adunării Interparlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, Nae-Simion Pleșca, deputații Igor Vremea și Oleg Lipskii.

Mareșalul Senatului Poloniei a vizitat sala de ședințe plenare și a lăsat un mesaj în Cartea de onoare a Parlamentului. Mâine, delegația poloneză va avea întrevederi cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare.

Republica Moldova a beneficiat de suport pentru continuarea reformelor de modernizare sub formă de sprijin financiar acordat în cadrul Programului Polonez de Asistenţă pentru Dezvoltare

. În Republica Moldova sunt implementate, cu susținere poloneză, proiecte de bună guvernare/dezvoltare regională, precum și agricultură sustenabilă și dezvoltare rurală.