De Liuba Călăraș /Chişinău / Moldova.ORG/ —
Motto: „Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă”.
Grigore Vieru
Grigore Vieru, pe lângă talentul său de a scrie versuri şi de a se face iubit, are un dar aparte – cel de a iubi oamenii, fiind un mentor al sentimentelor. Prin versurile sale simple şi totodată pline de sens, învăţăm să nu ne sinchisim de simţirile noastre. Marele poet nu avea temerea să-şi expună trăirile pe foaie, încât din respect, dragoste, prietenie şi apreciere a făcut o artă. Oamenii au fost cei care l-au inspirat şi tot ei sunt cei care-i dau viaţă operei sale.
Creaţia dumnealui a rămas ca o amprentă în conştiinţa şi istoria noastră naţională, deoarece versul lui Vieru este lumânarea care aprinde alte lumânări. În interviul acordat lui Valentin Marica (1995), acesta spunea: „Puterea cuvântului a făcut revoluţie; pentru că se poate vorbi de o revoluţie basarabeană făcută cu poezie şi cântec. Ne lipsea istoria.“
Mulţi sunt care cântă dragostea de ţară şi limbă, însă nimeni nu o face cu atâta dăruire de sine. Citind lirica lui G. Vieru, durerea şi speranţa sunt cele care redau pe deplin imaginea plaiului mioritic. Tot în interviul acordat d-nului Valentin Marica, Grigore Vieru spunea: “Am unii colegi de generaţie care au debutat mult mai reuşit în literatură decât mine, au avut mai mult har poetic. Dar, pentru că sufletul lor n-a fost atins sau chinuit de suferinţe, au rămas poeţi obişnuiţi. Suferinţa naşte frumuseţe”.
Suferinţa poetului constă în asuprirea limbii şi a conştiinţei, nimic nu reliefa mai mult dragostea lui pentru limbă şi oameni, decît poezia sa cu versuri scurte. Mai târziu, în interviul acordat în 2005, autorul afirmă: „Poeţii sânt deseori conduşi de emoţii, pentru că mort este poetul neemotiv.” Deci, implicare emotivă a poetului în tot ce făcea, nu era decât dăruirea de sine în întregime creaţiei şi Patriei. Dragostea l-a făcut necesar poporului basarabean.
Suntem un popor unitar şi bogat, atât timp cât continuăm să păstrăm în memorie imaginea „fratelui lui Eminescu” , după cum îi spune Nicolae Dabija.
Iubirea şi suferinţa au fost cele care i-au dat puteri pentru a crea, pentru a rezista piedicilor şi criticilor, până la urmă nu poţi să faci rău, când ai doar dragoste în suflet.
“De ce, o, Doamne, dăruit-ai
ochilor mei întristaţi
o Ţară atât de frumoasă
şi-ndureratului meu auz
un cântec atât de ales…”
(“Poem”, Grigore Vieru)
