Peste o mie de oameni s-au înregistrat la Biroul Migrație și Azil de la Nistru

Peste o mie de oameni s-au înregistrat la oficiile teritoriale ale Biroului Migraţie şi Azil, deschise la linia administrativă cu regiunea transnistreană, notează Publika TV. Potrivit sursei, cele mai multe persoane înscrise sunt din ţările CSI.

Este vorba despre Ucraina – 670 de cetăţeni şi Federaţia Rusă – 369.

Cele şase oficii şi-au început activitatea în a doua jumătate a lunii noiembrie a anului trecut. Asta după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care a anulat obligativitatea înregistrării la aceste oficiii a locuitorilor din stânga Nistrului, inclusiv a celor care deţin cetăţenia altor state.

Autorităţile de la Tiraspol declarau atunci că structurile respective ar încălca dreptul localnicilor la libera circulaţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare