Pe Aeroportul din Atena a fost reţinută o rusoaică cu 2,3 milioane de euro. Purta banii sub haine

O rusoaică a fost reţinută sâmbătă,15 octombrie, pe Aeroportul Internaţional din Atena cu aproximativ 2,3 milioane de euro, bani care nu au fost declaraţi.

Presa rusă scrie că cetăţeanca Federaţiei Ruse, care a zburat în capitala Greciei cu o cursă a companiei „Aeroflot” din Moscova, avea asupra sa 2,2 milioane de euro şi 58,9 mii de dolari.

O parte din bani erau în bagajul femeii, iar cea mai mare parte se afla într-un brâu purtat de aceasta sub haine.

Acum autorităţile vamale elene ar putea să aplice rusoaicei o amendă de 25 % din suma găsită: în acest caz femeia va trebui să achite mai mult de jumătate de milion de euro. Totuşi, dacă femeia nu va putea demonstra că banii au fost obţinuţi în mod legal, aceştia vor fi confiscaţi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.