Parlamentul European a votat pentru renunțarea la schimbarea orei de vară

PE SCURT

Parlamentul European se pronunţă în favoarea renunţării la schimbarea orei de vară din 2021. Eurodeputaţii au votat marţi, cu o largă majoritate, abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană.

Un număr de 410 eurodeputaţi au votat pentru propunere, 192 împotrivă şi 51 s-au abţinut, anunță Agerpres. Măsura va fi acum negociată cu statele membre şi cu Comisia Europeană.

PE LUNG

Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Această coordonare înseamnă practic ca toate părţile să-şi depăşească problemele în domenii precum orarul zborurilor şi al altor mijloace de transport. Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după un sondaj la nivelul UE, în urma căruia măsura s-a bucurat de un sprijin copleşitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunţării la schimbările orare, mai scrie Agerpres.

Reamintim că acum două zile Ministerul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău a anunțat că pe 31 martie 2019, ultima duminică a lunii, la ora 2.00, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va avea loc trecerea la timpul de vară prin transferul acelor ceasornicului cu o oră înainte.

Totodată instituția a precizat că la anul Republica Moldova va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană
privind trecerea la ora de vară.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.