Pandemia în Germania: „Statul a avut grijă de toți”

Pandemia de COVID-19 a pus autoritățile din toate statele lumii într-o situație dificilă și a influențat puternic și echilibrul politic de pe glob. Cum au reacționat statele, ce ajutoare și-au oferit reciproc, unde au acționat în unison și unde în contradictoriu? 

Moldova.org îți povestește, în fiecare săptămână, despre situația pandemiei într-o țară de pe glob, cu relatări de la fața locului, oferite de cei care trăiesc acolo. Începem seria de relatări cu una dintre țările care pare că a trecut acest test complicat cu brio. Cel puțin la prima vedere. 

Germania a fost una dintre statele europene care a analizat la rece situația, încercând să nu cadă în capcana panicii și să nu facă greșelile comise de vecinii ei. Autoritățile au îndemnat oamenii să-și păstreze calmul și au sărit în ajutor cetățenilor, oamenilor de afaceri, ca aceștia să nu falimenteze, ceea ce ar fi dus la pierderea locurilor de muncă, recunoscând că pandemia este una dintre cele mai mari provocări după cel de-al doilea Război Mondial. „Politica statului în această situație a fost: dăm cât putem”, povestește Natalia Mogâldea, studentă și angajată în Germania.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/266088931259519/

Ea spune că statul s-a gândit la cetățeni și atunci când a stabilit amenzile pentru cei care încalcă unele restricții. Comparativ cu Moldova, care a impus oamenii să stea acasă și să nu se plimbe prin parcuri, fâșii forestiere, amendându-i cu peste 22 de mii de lei (circa 13 pensii medii), polițiștii din Germania aplicau în astfel de cazuri amenzi nu mai mari de 250 de euro (4800 de lei). „Putem să facem raporturile din amenzile din Germania și veniturile lor și cele din Moldova”, spune Natalia.

Oamenilor nu li s-au impus prea multe restricții, mai mult, ei au fost încurajați să fie raționali, mai precauți și să aibă grijă de modul lor de viață. 

În cele trei luni de pandemie, în Germania, cu o populație de peste 83 de mln. de oameni, au fost înregistrate 182.452 de cazuri de infectare, dintre care 8570 de pacienți au decedat. Astfel, autoritățile de acolo au decis să anuleze cea mai mare parte a restricțiilor. Au fost deschise restaurantele, magazinele, dar oamenii nu trebuie să renunțe la măștile de protecție și la păstrarea distanței. La începutul lunii iunie, vor fi deschise și grădinițele, cinematografele, teatrele și bazinele de înot.

Berliner Ensemble și-a pregătit sala de spectacole pentru vizitatori. Administratorii au dezinstalat 500 din cele 700 de scaune, pentru a crea condițiile necesare și păstra distanța de 1,5m dintre fiecare scaun. 

De asemenea, Germania intenţionează să anuleze avertismentele de călătorie pentru 31 de state, asta pentru a ajuta la resuscitarea domeniului turistic, care a avut mult de suferit din cauza pandemiei. Cu toate acestea, autoritățile au mai lăsat un coridor pentru reîntoarcerea restricțiilor, în cazul în care va fi depășită limita de 50 de cazuri noi de infectare în fiecare săptămână la 100 de mii de cetățeni. 

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.