Avantajele şi dezavantajele votului uninominal au fost discutate astăzi, 17 aprilie de către societatea civilă, reprezentanţii partidelor parlamentare, experţi internaţionali şi comentatori politici din mass media. Iniţiativa aparţine deputatului fracţiunii PD, Vlad Plahotniuc, acesta arătându-şi speranţa că „la votarea acestei legi va participa şi opoziţia parlamentară, inclusiv fracţiunea PCRM”.

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, şi-a manifestat astăzi, 17 aprilie, indignarea faţă de modul în care a fost primit reprezentantul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, de către autorităţile de la Chişinău. “Autorităţile de la Kremlin de calcă în picioare demnitatea, iar noi “chiţcăim de ochii lumii” ”, a declarat nemulţumit Dorin Chirtoacă.