Nicolae Timofti vrea un parteneriat între serviciile de securitate ale țărilor CSI și cele din UE

 Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 31 mai, la cea de-a 32-a ședință a Consiliului organelor de securitate și serviciilor speciale ale statelor membre ale CSI (SORB) desfășurată la Chișinău.

”Cooperarea serviciilor noastre speciale cu cele din statele CSI și din Occident este o garanție a faptului că vom putea riposta împotriva activităților criminale și teroriste, dar și împotriva extremismului”, a declarat Preşedintele cu această ocazie.

De asemenea, el s-a referit la pericolele de securitatea care s-au diversificat în ultimii ani, la atacurile ”raider” asupra proprietăților private și de stat și o mai bună cooperare dintre statul nostru și CSI.

Conducerea Republicii Moldova a susținut că își va sprijini și în continuare eforturile și activitățile pe care le desfășoară Serviciul de Informații și de Securitate în cadrul sistemului de parteneriat cu serviciile speciale ale țărilor CSI, și, firește cu serviciile din țările membre ale Uniunii Europene.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.