A ales să-şi construiască viitorul în străinătate, acolo unde oportunităţile sunt mai mari decât în ţara noastră. Franţa i-a oferit mult mai mult decât şi-ar fi dorit, totuşi, Republica Moldova este casa unde va reveni ori de câte ori va simţi nevoia. Cum se descurcă un doctorand într-o ţară europeană, aflaţi din interviul realizat cu Vasile Lisnic pentru Moldova.ORG.
Pentru început aţi putea să ne spuneţi, cine este, de fapt, Vasile Lisnic şi de unde vine?
Vasile Lisnic este un tânăr în vârstă de 26 de ani care deja de 8 ani se află în Franţa. Am plecat acolo imediat după absolvirea liceului Prometeu din capitală. La moment, sunt doctorand în drept internaţional privat, acesta fiind şi domeniul meu de activitate actual.
Cu 8 ani în urmă aţi decis să plecaţi din ţară, cum exlicaţi această decizie?
O decizie pe cât se poate de previzibilă, pe atât de justificată. Am vrut să am acces la îvăţământ perfoarmant, fapt ce m-ar ajuta să dobândesc cât mai multe privilegii în cariera de jurist pe care mi-am propus-o. Aş spune că această decizie, de a pleca din ţară, este tot mai mult agreată de către conaţionalii noştrii.
De ce anume Franţa?
La şcoală am studiat limba franceză, o limbă foarte apropiată de cea a noastră. Am ales Franţa deoarece am avut mai multe facilităţi în studii. Acolo practic toate sunt gratuite, atât în ciclul universitar general cât şi în cilclurile de masterat. Totodată această ţară îmi oferă anumite perspective de dezvoltare intelectuală şi profesională pe care nu cred că le-aş fi găsit aici în Republica Moldova.
Activaţi în domeniul juridic, cum calificaţi sistemul juridic din Republica Moldova în raport cu cel din Franţa?
Am o impresie extrem de proastă despre sistemul nostru judiciar. Formă corporatistă de indivizi, de a căror profesionalism în mare parte mă indoiesc, o dezorientare iar rezultatul este vizibil prin numărul mare de dosare pierdute la CEDO. Pot spune că avem o ţară care vrea să mimeze o formă de democraţie. Consider că pentru perioada de tranziţie, trebuie să fim indulgenţi faţă de unele eşecuri mai mici sau mai mari care le observăm sau din cauza cărora suferim în direct sau colectiv. Totuşi cred că această perioadă de tranziţie întârziată ar trebui să cunoască sfârşitul, inclusiv în sistemul judiciar, care ar trebui să pregătească profesinişti şi nu amatori.
În ultimul timp Republica Moldova a păierdut mai multe dosare la CEDO, credeţi că justiţia noastră este incompetentă sau există alte bariere?
Am putea spune că este vina executorilor, a existat şi o reformă în acest sens cu un an în urmă, sau este o incopetenţă a sistemului judecătoresc. Este cert faptul că oamenii nu au acces la o justiţie definită şi calificată, asta vorbeşte despre maladia sistemului judiciar din ţară. Bugetul contribuabililor suferă şi din cauza nerespectării dreptului la un proces individual în general, nerespectării dreptului de proprietate privată, şi tot felul de discriminări.
Cetăţenii moldoveni sunt sceptici la capitolul adoptării legii anti-discriminare. Cât de importantă era adoptarea acestei legi pentru Republica Moldova?
Mi se pare că această lege nu va aduce nimic nou. Moldova are deja obligaţii internationale. Convenţia Internaţională a Drepturilor Omului, art. 14 stipulează în mod explicit interdicţia de discriminare pentru drepturile garantate în Convenţie. Să luptăm cu discriminarea se impune, de asta şi adoptarea unei astfel de lege se impune. Pe cât de imperativă este adoptarea acestei legi cu fenomenul de asociere la Uniunea Europeană îmi permit să manifest anumite rezerve. Vectorul european al ţării noastre şi combaterea discriminării, mi se pare că sunt două fenomene normale. Dacă procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană necesită această lege noi trebuie să fim constrânşi de realităţi. Moldova nu poate adera la UE în viitorul apropiat, cel mult poate obţine o formă de asociere care să ne faciliteze libera circulaţie în spaţiul comunitar. Trebuie să lucrăm asupra noastră, or riscăm să revenim la formele arhaice a indivizilor care nu corespun tipajului general.
La momentul actual, cum calificaţi atitudinea populaţiei băştinaşe faţă de imigranţii moldoveni?
Nu există o problemă a emigraţiei moldoveneşti în Franţa. Conaţionalii noştrii sunt în general persoane ce se integrează destul de uşor în societatea franceză, fie în calitate de studenţi, medici, muncitori calificaţi sau necalificaţi. Incidentele particulare nu crează o problemă pentru moldovenii din Franţa.
Pe viitor, intenionezi să te reîntorci definitiv acasă, la Chișinău?
Republica Moldova este casa mea, voi reveni cu plăcere ori de câte ori voi avea ocazia. Voi veni ca la casa părintească sau pe viitor ca la propria mea casă. Nu pot să afirm că se impune o revenire de lungă durată, permanentă în Republica Moldova.
Cât de des reveniţi acasă, şi unde vă simţiţi mai bine?
Ritmul prezenţei mele pe teritoriul Republicii Moldova este unul cam sacadat, cam rar, o dată pe an minimum. Mă simt acasă în Republica Moldova, aici este întreaga mea familie, aici încă se mai află o parte din prietenii şi cunoscuţii mei. Însă, Franţa devine o patrie adoptivă pentru mine, pentru că mi-a oferit studiile necesare, în mod practic gratuit, mi-a oferit oportunitatea unei evoluţii intelectuale şi profesionale, pe care nu sunt sigur că le-aş fi obţinut acasă.
