Procuratura nu poate retrage imunitatea parlamentară şi aplica amenzi deputaţilor comunişti

Deputaţii comunişti care au participat la protestele din luna februarie vor rămâne în continuare cu imunitate parlamentară şi fără amenzi. Cel puţin aşa afirmă procurorul sectorului Buiucani, Eduard Maşnic.

Pe marginea acestui caz au fost deschise mai multe dosare contravenţionale doar pe numele persoanelor fizice. În ceea ce priveşte deputaţii care au participat la protestele din incinta Ministerului Agriculturii, Procuratura lasă la discreţia Parlamentului să aplice sancţiuni disciplinare comuniştilor.

„Reieşind din faptul că activitatea deputaţilor este reglementată de legea cu privire la statul deputatului şi regulamentul parlamentului, comuniştilor le va fi aplicată o normă specială stabilită de preşedintele Legislativului. Aceştia riscă să fie excluşi de la zece şedinţe în plen ale Parlamentului, lipsiţi de dreptul de a lua cuvânt pe o durată de şase şedinţe, ş.a”, a specificat Eduard Maşnic.

Menţionăm că ieri, deputatul comunist, Sergiu Sîrbu a declarat că Procuratura a trimis Parlamentului o solicitare de retragere a imunităţii parlamentare a nouă deputaţi comunişti care au participat la protestele din luna februarie organizate în incinta Ministerului Agriculturii. Este vorba de Sergiu Sîrbu, Alexandr Bannicov, Grigore Petrenco, Artur Reşetnicov, Victor Mândru, Mihail Poleanschi, Alexandr Petcov, Ion Ceban şi Sergiu Stati.

la 3 februarie curent, circa 30 de simpatizanţi ai PCRM, alături de doi deputaţi comunişti, Mihail Polianschi şi Artur Reşetnicov, au pătruns în sala de şedinţe şi au blocat activitatea comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică, fără a fi împiedicaţi de poliţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.