Străinul din oglindă


Te trezești brusc, transpirată. Treci cu degetele peste față și peste corp să te asiguri că ești bine. Aproape că ești. Bine. Aproape că ești așa cum vrei să fii. Dar nu suficient ca să te încadrezi perfect în peisajul acestei țări. Ești o persoană transgen.


Eugenia (nume schimbat, n.red.) s-a născut în Moldova, când URSS era deja pe ducă. Era o perioadă zbuciumată când nu trebuia să te întrebi ce ți se întâmplă și de ce nu ești ca vecinii din scara blocului. Era timpul când nu aveai voie să-ți pui întrebări. Nici măcar în mintea ta de copil.


Izolarea
Eugenia s-a născut băiat. Era un băiat cu trăsăturile fine, moi și delicate. Ochii mari îi străluceau în lumina soarelui când se juca în curte cu alți copii, în special cu fetițele. „Acestea aveau niște păpuși minunate și jocurile erau mai interesante decât ale băieților”, își amintește Eugenia despre perioada când încă se simțea liberă, când încă nu se simțea impusă să joace un rol care nu i se potrivea. „Probabil, atunci eram cea mai fericită”, constată ea, cu privirea încețoșată de amintiri.


Genul
Genul care ni se atribuie oficial la naștere (bărbat sau femeie), de regulă, se bazează pe caracteristicile noastre fizice. Totuși, acest lucru s-ar putea să nu caracterizeze ceea ce simțim și cum ne identificăm.

O persoană transgen este cineva care își exprimă identitatea de gen diferit decât cea atribuită la naștere. În timp ce, persoanele cisgen se identifică cu genul atribuit la naștere.

Anii de școală însă, au fost unii dintre cei mai dificili. Deja nimeni nu te mai întreba ce-ți place. Te-ai născut băiat - băiat trebuie să fii: să joci fotbal în curtea școlii, să tragi fetele care-ți plac de cosițe și să bați, ca să nu fii bătut. „Nu-mi era ușor”, spune Eugenia.

Apoi, vocea a început să i se îngroașe, părul îi apărea tot mai mult pe obraji și bărbie. „De atunci a pornit cea mai grea perioadă. Mă priveam în oglindă și eram tot mai departe de mine - de felul în care mă percepeam. Tu și așa nu coincideai până acum cu imaginea internă pe care o vezi și o simți. Dar ce faci când totul pornește într-o altă direcție? Te apucă panica și nu știi cum să oprești acest proces”, povestește ea.
Starea de anxietate a sugrumat-o. S-a izolat și mai mult de puținii prieteni pe care-i avea. Petrecea tot mai multe ore închisă în casă. Cel mai dificil îi era că nu înțelegea ce i se întâmplă și de ce are mereu impresia că este o intrusă în propriul corp. „De parcă l-am împrumutat pentru scurt timp, dar nu-l mai întorc. Nu suportam acest lucru, dar nici nu știam cui și ce i-aș putea spune”. A trăit cu această senzație din anii adolescenței până acum un an.
Ce este disforia de gen
Disforia de gen este o afecțiune care îi cauzează unei persoane disconfort sau suferință pentru că există o diferență între sexul biologic al acesteia și identitatea de gen.

Până nu demult, această afecțiune a fost numită de specialiști „tulburare de identitate de gen” și privită de mulți ca o boală mintală. Însă, acest lucru nu e deloc așa. De aceea, în 2019, Organizația Mondială a Sănătății a redenumit și mutat afecțiunea din secțiunea „Tulburări mintale și de comportament" în „Condiții legate de sănătatea sexuală”. Astfel, din 2022, persoanele transgen ar trebui să fie scutite de consultările psihiatrilor înainte de a începe tranziția.

De obicei, primele semne ale disforiei de gen pot fi observate încă la copii, când ei se dezvoltă contrar așteptărilor familiei, societății și pare să dorească să aparțină sexului opus. Lucrurile încep să se schimbe și mai mult în perioada dezvoltării pubertare, când starea emoțională a persoanei se poate acutiza și mai mult, când este respinsă și judecată de societate.

Până în anii 1950, neconformitatea de gen și relațiile de același sex erau aproape universal considerate forme de perversiune, criticate dur de către societate. Această percepție negativă a început să se schimbe în 1952, când Christine Jorgensen, americana care a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare a sexului, a devenit una dintre primii avocați ai drepturilor persoanelor transgen.

În 1957, sexologul John William Money a creat și a pledat pentru conceptul de gen ca entitate separată de sex. Ca urmare a cercetărilor efectuate de Money, sentimentul de confuzie între sexul anatomic și identitatea de gen a fost clasificat ca o formă de boală mintală numită „tulburare de identitate de gen” de către Asociația Americană de Psihiatrie (APA) în 1980. Această terminologie a contribuit la stigmatizarea și discriminarea persoanelor transgen. În cele din urmă, în 2013, tot APA a recunoscut că „neconformitatea de gen nu este în sine o tulburare mintală” și a reclasificat „tulburarea identității de gen” ca „disforie de gen”, care devine o afecțiune medicală numai dacă are ca rezultat un prejudiciu mental sau fizic real. Cu toate acestea, persoanele transgen continuă să se confrunte cu provocări semnificative în obținerea egalității și acceptării sociale. Conform Asociației Psihologice Americane, copiii transgen au o probabilitate mai mare de a suferi hărțuiri și violență la școală decât ceilalți copii. Iar adulții cu disforie de gen au un risc mărit de a suferi de stres, izolare, anxietate, depresie, stimă de sine redusă și tentative de suicid, fiind chiar mai discriminate decât persoanele lesbiene, gay și bisexuale (LGB).

Școala
Era un copil tăcut, retras și depresiv. Nu se mai înțelegea atât de bine cu tatăl său vitreg care-i reproșa să nu mai fie atât de „feminin”. Asta a izolat-o și mai mult de familie, de toți cei care nu voiau să o accepte așa cum simțea. „Practic nu aveam prieteni. Mă simțeam de parcă eram singură pe o planetă a neacceptării”. Frustrarea că nu s-a născut fată creștea în fiecare zi. Noaptea era timpul când amalgamul de gânduri o copleșeau, iar anxietatea i se pronunța și mai mult când ajungea la școală, unde nu trecea o zi fără bullying. „Am luat și câte o bătaie. Nu avea cine să mă apere”, povestește Eugenia. Era mereu hărțuită pentru trăsăturile mai delicate și faptul că petrecea cele mai multe pauze cu colegele.
Bullying
Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi definit drept un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul implică un raport de putere inegal, deoarece victima nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra. Psihoterapeuta Daniela Terzi-Barbăroșie susține că intimidarea bazată pe prejudecăți se concentrează pe cei care sunt diferiți. Cel intimidat tinde să se simtă inferior sau vinovat că este atacat și, de cele mai multe ori, alege să se izoleze.
Asta devenise rutina școlară pe care într-o zi nu a mai suportat-o și a început să facă sport. Mult sport. Ridica fiare și făcea arte marțiale, timp în care nu se mai lăsa cuprinsă de gânduri sumbre. Corpul i s-a dezvoltat, oasele i s-au întărit și mușchii s-au mărit. A început să arate altfel. De atunci au încetat și remarcile dureroase din partea semenilor săi. „Acest lucru m-a ajutat să-mi recapăt încrederea, dar mi-a acutizat și mai mult starea de neacceptare a ceea ce sunt”.

Apoi a început să joace rolul notat în buletin la rubrica „Sex” - masculin. Și-a făcut mai mulți prieteni băieți, și-a schimbat comportamentul. Își sugruma zilnic trăirile adevărate. „Mereu am ascuns că mă percepeam ca fiind o fată”. Așa era mai ușor pentru cei din jur, dar dureros pentru Eugenia, care doar acasă, în propria cameră, își permitea să îmbrace haine feminine, să se fardeze și să-și zică: tu - femeie.
Plecarea și revenirea
După studii a plecat la părinții stabiliți în altă țară. Acolo a stat timp de șapte ani, timp în care a reușit să fugă de stereotipuri, dar nu și de anxietatea care o cuprindea de fiecare dată când simțea că încă nu are curajul să-și recunoască identitatea în fața părinților. „Eram obosită de această stare care m-a urmat peste tot mai bine de 20 de ani”. Clipa care a trezit-o din monotonie a fost când a nimerit într-un accident rutier. „M-am izbit cu motocicleta într-un copac”, își amintește Eugenia. Impactul a fost atât de puternic, încât medicii nu-i dădeau nicio șansă de supraviețuire. Totuși, cu multe coaste rupte și fracturi severe, Eugenia a deschis ochii și primul lucru pe care l-a văzut a fost privirea mamei. „Părea distrusă. Pe părinți îi doare mai tare decât pe noi. Se temea că are să mă piardă. Atunci mi-am zis că nu o voi face niciodată să sufere așa”. I-au trebuit opt luni ca să-și revină complet după externare.
A revenit acasă, în Moldova, cu multe cicatrice pe corp și încă mai multe pe inimă. A revenit în lumea care nu-i acceptă pe cei diferiți. Lumea în care iarăși trebuia să joace rolul bărbatului „adevărat”. Apoi iarăși a plecat. Apoi a revenit. De-a lungul anilor, a plecat și revenit de nenumărate ori. „Am fost peste tot, numai nu acasă”, suspină Eugenia. Ulterior, a ajuns într-o țară unde diferența nu este condamnată. Acolo a aflat că nu e singura care duce aceleași negocieri interne. A descoperit persoane care și-au schimbat genul și au devenit ceea ce simțeau că erau. „Nu mă simțeam o umbră”, recunoaște ea.

În 2018, Eugenia și-a luat inima în dinți și a mers la medicul de familie în țara în care persoanele transgen sunt acceptate, iar toate operațiile de tranziție sunt acoperite de asigurarea medicală. A trecut mai multe consultări. Medicii i-au recomandat să discute cu persoanele apropiate înainte să ia hormoni. «Schimbările se vor produce și nu le vei putea ascunde. Asta ar putea să te facă să te închizi și mai mult. Trebuie să ai pe cineva care să te sprijine și să te înțeleagă», i-a spus medicul.
Acceptarea
Dar totuși a tăcut. „E o temă dureroasă pentru persoanele transgen, mai ales pentru cele din țările post-sovietice, unde mentalitatea e comunistă și lumea nu a văzut nimic altceva”.

Își înghițea zilnic temerile de a vorbi cu mama despre identitatea sa, despre fricile și deciziile pe care urma să le ia. La început îi trimitea tot mai multe imagini cu rochii, iar după două săptămâni i-a spus că acestea sunt hainele pe care ar vrea să le poarte. A urmat o tăcere, după care mama a întrebat: „Ești gay?” - „Nu, mă simt femeie”, i-a răspuns Eugenia. Mama nu a părut deloc surprinsă. Copilul ei era mereu mai feminin, mereu mai sensibil, mereu era ca o prietenă care, totuși, de multe ori se izola și tăcea. „Atunci am avut impresia că acea cărămidă imensă, care mă apăsa pe piept toată viața, a căzut. Am simțit că pot să respir. Și parcă toate s-au aranjat la locul lor”, recunoaște Eugenia.
După această destăinuire a început să se documenteze și mai mult. A fost surprinsă să vadă cum un corp masculin poate să se transforme într-unul feminin și invers. A fost surprinsă să afle că unul dintre regizorii cunoscutului film Matrix - Lana Wachowski - este o persoană transgen. „Mi s-a părut ceva paradoxal. Cum așa: de la un corp așa de masculin și chel să te transformi într-o femeie atât de frumoasă?”, râde Eugenia, aranjându-și gluga peste părul ușor răvășit și scurt.
Schimbarea
Pasul următor a fost începerea terapiei cu hormoni, care va continua tot restul vieții. Specialiștii susțin că odată început, efectele sunt ireversibile. Tranziția a început în 2019, cu câteva luni înainte de debutul pandemiei. COVID-ul a impus-o pe Eugenia să revină acasă, unde accesul la hormoni era liber, fără rețetă, și nu trebuia să stea în rând săptămâni în șir.


Acum, rutina zilnică a Eugeniei se concentrează doar între cei patru pereți ai apartamentului, cele două ture de administrare a pastilelor hormonale și petrecerea orelor în șir în fața calculatorului. Ieșirile afară sunt foarte rare, iar întâlnirile cu prietenii - aproape inexistente. Vechii amici au devenit brusc prea ocupați când au aflat că bărbatul zâmbitor și delicat se transformă treptat într-o femeie. Însă, Eugenia nu vrea ca acest lucru să o întristeze.
Cum începe schimbarea
O persoană transgen care vrea să treacă prin schimbările de identitate și tratamentul hormonal, în primul rând, potrivit legislației, trebuie să depună o cerere de investigare la Comisia de constatare a tulburărilor identității de gen din cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie. Concluzia acestei Comisii oferă sau nu dreptul persoanei de a începe procedura de tranziție, precum și inițierea procedurii de schimbare a actelor de identitate. Persoana transgen trebuie, în fond, să demonstreze că nu suferă de tulburări mintale care i-ar putea influența decizia. Hotărârea Comisiei vine, de cele mai multe ori, după doi ani, timp în care persoana este pusă la evidență, cu ea se discută și i se pot face anumite investigații. La final, aceasta primește un certificat medical cu diagnoza „transsexualism” (diagnoza F64). Această diagnoză este anulată oficial de știință încă în 2019, odată cu apariția unui document nou de clasificare a bolilor (ICD-11), dar mai este valabilă în documentația medicală din Republica Moldova, pe care medicii sunt obligați să o respecte. În 2022, investigarea psihiatrică a persoanelor transgen trebuie să fie anulată.

„Problema este că transgeneritatea este de cele mai dese ori conștientizată destul de devreme, în copilărie, iar tranziția după pubertate este mai complicată, mai ales cea din bărbat în femeie, din cauza unor transformări fiziologice vizibile, greu de înlăturat ulterior. De aceea, în unele țări, minorii cu disforie de gen pot decide împreună cu părinții să primească medicamente care blochează dezvoltarea sexuală și abia după 18 ani se pot administra hormonii potriviți, pentru ca maturizarea să se producă așa cum aleg ei. Pentru medicina noastră, însă, această metodă rămâne o inovație «de peste ocean». Mulți medici de la noi, chiar și atunci când navighează tranziția hormonală la adulți, își storc creierii cum trebuie administrate medicamentele”, explică Maxim Cuclev, coordonator al grupului de sprijin pentru persoanele trans și neconforme genului din cadrul centrului de informații GENDERDOC-M (GDM).

Certificatul pe care ți-l oferă Comisia îți permite, ulterior, să beneficiezi de tratamentul hormonal și de anumite intervenții chirurgicale (orhiectomie - îndepărtarea testiculelor, n. red.) în baza poliței medicale. „În timp ce mastectomia (intervenție chirurgicală ce presupune îndepărtarea întregii glande mamare, n. red.) pentru persoanele transgen sunt clasificate drept intervenție de chirurgie plastică și de aceea nu este asigurată de polița medicală”, explică Maxim. Cu toate acestea, el consideră că cel mai greu este găsirea unui medic endocrinolog fără prejudecăți, care să-i prescrie tratamentul necesar.

Însă, de cele mai multe ori, persoanele transgen aleg să facă tranziția medicală la clinici de peste hotarele țării, unde procesul este mult mai rapid și mai puțin birocratic.

După trei luni cu hormoni a observat primele schimbări. Pielea a devenit mai moale și mai elastică, sânii au început să-i crească. Emoțiile au copleșit-o. După șase luni s-au îmblânzit și trăsăturile. Iar vara speră că schimbările vor fi mai vizibile și va arăta suficient de feminină încât să nu atragă privirile celor din jur. Acum însă, Eugenia iese din casă purtând doar haine unisex. Singurul lucru care îi accentuează feminitatea este geaca care îi modelează ușor talia. Iar masca este cea care îi permite să se ascundă. „Uneori simt invidie când văd femei frumoase și îngrijite și mă gândesc de ce eu nu sunt femeie și de ce trebuie să trec prin tot calvarul acesta? Uită-te ce frumos le stă lor, iar eu umblu ca nu știu cine”, recunoaște ea. Dar cel mai dificil și, în același timp, plăcut moment în această perioadă de tranziție a fost când pentru prima dată a ieșit afară după administrarea hormonilor. Transpira de emoție și avea impresia că toți din jur știu cine este și o judecă.
Identitatea
Eugenia vrea ca toată lumea să i se adreseze cu pronume feminin. Nu-i place să vorbească despre numele care îi este scris în buletin. O doare că din cauza documentului de identitate îi este greu să se angajeze și să se prezinte femeie, cât timp în acte este identificată ca bărbat. Iar birocrația pare că nu vrea să-i ajute pe cei ca Eugenia, pentru schimbarea buletinului de identitate fiind nevoie chiar de hotărârea instanței de judecată.
Legalitatea schimbării genului în acte
După începerea tranziției transgen, persoanele aleg să își schimbe actele pentru ca identitatea lor din documente să corespundă cu cea exprimată și pentru a evita întrebări incomode. Însă, experții spun că procesul este unul destul de anevoios, pentru că legislația nu are prevăzut un astfel de mecanism pentru persoanele transgen. „Când persoana transgen merge la Oficiul Stării Civile și scrie o cerere de schimbarea a genului și a numelui din documente, aceasta primește un refuz. De aceea, deja de mai mulți ani, cu acest refuz mergem la instanța de judecată care hotărăște că refuzul este o încălcare a dreptului. Doar după asta persoana transgen reușește să-și schimbe actele. Procesul poate dura de la jumătate până la un an”, explică Angelica Frolov, coordonatoare de program lobby și advocacy a drepturilor LGBT. Până în acest moment, doar nouă persoane din Republica Moldova au reușit să-și schimbe actele, iar alții încă așteaptă sau au renunțat.

Peste o treime dintre țările din întreaga lume permit o schimbare a genului în acte. Însă, doar în cinci dintre acestea (Argentina, Norvegia, Irlanda, Danemarca, Svalbard) efectuarea unei schimbări se bazează pe solicitarea persoanei.

În majoritatea țărilor europene, schimbarea sexului în documente se face în baza unui diagnostic de tulburare mintală. Multe cer, însă, ca persoana să nu aibă copii, să nu fie căsătorită sau chiar să suporte o operație de sterilizare. Apărătorii drepturilor omului susțin că astfel de condiții încalcă grav drepturile acestor persoane.

În Georgia, schimbarea actelor poate fi făcută doar după intervenția chirurgicală. Până nu demult, acest lucru era cerut și în Ucraina. Iar în România, persoanele își pot schimba numele și genul din buletin prezentând certificatul cu diagnoza de la medicul psihiatru, precum și hotărârea instanței de judecată care să permită acest lucru. Începând cu 2020, în Ungaria este interzisă categoric schimbarea sexului în actele de identitate.

Prețul intervențiilor chirurgicale de schimbare a sexului variază de la 9 mii de euro până la 25 de mii, în funcție de țară și de complexitatea intervenției. Thailanda este țara care efectuează cele mai multe astfel de operații, fiind urmată de Iran.
Ea visează că peste un an va putea să-și facă o intervenție chirurgicală în altă țară, unde drepturile persoanelor transgen sunt respectate, iar deciziile lor nu sunt judecate. „Problema e că oamenii nu sunt informați. Iar acest lucru îi face să fie agresivi și să respingă lucrurile noi, pe care nu le înțeleg. Nu vreau ca oamenii să mă susțină, dar să nu mai judece și să nu rănească pe cei diferiți de ei”, oftează încet, privind cu o ușoară frică spre lumea grăbită care trece pe lângă ea.

350 de persoane transgen au fost ucise în anul 2020


Schimbarea totală este eliberarea, recunoaște Eugenia. „Mai bine trăiesc un an ca femeie, decât să trăiesc 50 ca nu știu ce... Nu pot, chiar nu mai pot să văd acest străin în oglindă”. Gândul că peste puțin timp nu doar se va simți femeie, dar și va arăta așa, îi luminează chipul. Privește visătoare înainte și urmărește cum natura prinde viață, o veveriță brună sare jos de pe o creangă.

Visează și la o familie, dar nu vrea să-și facă iluzii, pentru a nu se descuraja și mai mult. „Probabil, tot singură am să rămân. Dar acum contează să reușesc să fac tranziția și să arăt așa cum mă văd și cum mă simt. Vreau să merg pe drum mândră, nu ca acum, când merg cu capul în jos și mă tem să mă uit la oameni în ochi”, recunoaște Eugenia, trăgându-și și mai tare gluga peste cap și afundându-se în speranțele care îi clădesc un viitor frumos de femeie în toată firea și cu acte în regulă.
P.S. Numele protagoniștilor sunt schimbate. Acesta-i conceptul proiectului „Printre noi”. Cu ajutorul anonimatului vrem să le oferim personajelor mai multă libertate, voce mai puternică, iar cu viețile lor să se identifice și alții care sunt printre noi.
Text de Tatiana Beghiu
A editat Marta Sterpu
A contribuit Ana Gherciu

Ilustrații de Irina Cleșcenco
Editare video de Ernest Todiev
Acest proiect este realizat cu susținerea financiară a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
Ca o tânără angajată de puțin peste jumătate de an, nici măcar nu am apucat să văd cum e cu munca în redacție. Lucrul de acasă era un avantaj pentru mine, deoarece puteam să fiu prezentă și la cursurile de la facultate (care tot se fac online) și să muncesc. De câteva ori, totuși, a trebuit să vin la birou, dar mi s-a părut că am pierdut foarte mult timp și energie numai pe drum – aproape o oră încolo, o oră înapoi – timp în care puteam să mă ocup de lucruri mai importante, tot legate de activitatea de jurnalistă.  Am vrut să văd ce se întâmplă și cu oamenii din jurul meu, care au ani de experiență cu mersul la birou, ambuteiaje, lucrul în echipă „pe viu”, și ce zic angajatorii despre revenirea la muncă în regim „normal”.

Mai mult de jumătate din angajați preferă lucrul de acasă

Se pare că pandemia a schimbat modelul regimului normal de muncă. Flexjobs, un site de căutare pentru locuri de muncă de la domiciliu, a chestionat recent peste 2100 de angajați care au lucrat de la distanță în timpul pandemiei.  În concluziile studiului se arată că un procent uimitor de 65 la sută dintre lucrătorii la distanță au spus că vor să continue să lucreze de acasă și 58% chiar au spus că vor căuta un loc de muncă nou dacă ar trebui să se întoarcă la birou. Doar 2% au spus că vor prefera să revină, în timp ce 11 la sută au spus că munca la distanță nu este esențială pentru ei. Modelul hibrid care combină biroul și munca la distanță a fost, de asemenea, popular. Pentru a-și menține lucrătorii, și unele companii de la noi sunt dispuse să dezvolte programe de lucru mai flexibile, dar și să mențină modelul de lucru hibrid, chiar și după pandemie. 

„Avantajele lucrului de acasă depășesc dezavantajele”

Iurii Bîtca, managerul departamentului de suport tehnic de la compania DataPro, povestește că de la începutul pandemiei, cel puțin jumătate de an nu a mers niciun angajat la birou. „În prezent, angajații companiei lucrează în proporție de 60% de acasă. Ei au putut să-și ia acasă computerele de la birou, mouse-uri, tastaturi, telefoane, etc.” Pe lângă beneficiile pe care le-a obținut compania, precum închirierea unor spații mai mici sau consumul mai mic de electricitate, Iurii spune că au fost și dezavantaje în lucrul de la distanță. „În funcție de persoană, se îndeplinește un volum diferit de lucru când vine vorba de lucru la distanță. Unii angajați nu înregistrează nicio schimbare și efectuează același volum de lucru de aceeași calitate, alții se pot concentra mai greu de acasă. Astfel, am avut performanțe diferite, însă aceste diferențe au fost nesemnificative”.  Totuși, când s-au observat niște diferențe, compania a luat anumite măsuri. Astfel, persoanele care nu s-au putut adapta la lucru de acasă au fost chemate să lucreze la birou, respectând măsurile de siguranță. „De altfel, am avut și persoane care au lucrat chiar mai bine de acasă.”  Un alt aspect negativ în munca de la distanță a fost lipsa de comunicare și interacțiune în echipă. „De obicei, când toată lumea venea la birou, la pauza de masă sau seara, după lucru, toți ne adunam la o cafea și discutam pe diferite teme, ne relaxam – era un fel de intimitate care a dispărut de când ne-am mutat acasă. „Totuși, avantajele lucrului de acasă depășesc dezavantajele.”

Modelul hibrid și regim de lucru flexibil

Inga Pădurean este directoarea departamentului de resurse umane a filialei companiei Travod din Moldova. Ea povestește că și angajații acestei companii și-au mutat locul de muncă acasă încă din martie, anul trecut. Aceștia au putut să-și ia acasă tot de ce au avut nevoie pentru lucru. „A fost surprinzător să aflăm că performanțele lucrului de acasă au fost foarte mari. Nici noi nu ne-am așteptat.”  În prezent, angajații companiei lucrează în regim flexibil. Din 130, lunar, la birou vin în jur de 20-30 de persoane. Inga spune că sunt conștienți de faptul că un regim cu 100% din angajați la birou va fi imposibil în viitor. Din acest motiv, în prezent se lucrează la diferite scenarii de lucru. „Prezența la birou este importantă. Însă chiar dacă nu va fi posibil de asigurat această prezență în fiecare zi, măcar de câteva ori pe săptămână ne-am dori ca fiecare angajat să viziteze locul de muncă.” Deci, modelul de muncă hibrid sau un program flexibil de prezență fizică la birou se pare că va deveni noul „normal”, iar angajatorii vor trebui să adapteze modelul clasic de lucru pentru a asigura confortul și eficiența angajaților săi. Un top al celor mai bune țări din lume în care să lucrezi de acasă îl vedeți aici.
Reprezentanți ai circa o sută de organizații ale societății civile din toată țara, beneficiari ai Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” s-au reunit în cadrul unui Forum, desfășurat în format online, pentru a discuta despre rezultatele înregistrate în implementarea proiectelor. Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), a oferit în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro organizațiilor societății civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Scopul acestuia este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova, care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. În deschiderea evenimentului, Șefa Secției de Cooperare a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Magdalena Mueller-Uri, a remarcat contribuția pe care o au organizațiile societății civile în dezvoltarea comunităților din care fac parte. „Uniunea Europeană este unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, care oferă asistență și susține societatea civilă în dezvoltarea bunei guvernanțe și sporirirea responsabilității și transparenței. Susținerea Uniunii Europene urmărește dezvoltarea parteneriatelor dintre autorități și societatea civilă. Rezultatul așteptat este dezvoltarea unei conexiuni active între autorități și societatea civilă, în care cetățenii au un rol important în implementarea de politici la nivel local. Fiecare organizație a societății civile are un rol important în comunitatea din care face parte. Aceste organizații sunt coloana vertebrală a societății, sunt un element vital în dezvoltarea comunităților”, a concluzionat Magdalena Mueller-Uri. „Dacă urmărim procesul de dezvoltare a Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 10-15 ani, societatea civilă era cea care, spre deosebire de aproape toți ceilalți actori, nu a fost compromisă pe parcursul transformărilor democratice. Fundația Konrad Adenauer implementează proiecte similare în Georgia și Belarus. Și la nivel regional, societatea civilă e cea care propulsează schimbările pozitive, de aceea îmi doresc să existe cât mai multe interacțiuni și schimburi de experiență între reprezentanții OSC-urilor, atât la nivel local, cât și regional, privind modalitățile prin care pot sprijini reformele necesare în țările lor. Moldova nu este doar vecinul Uniunii Europene, dar și o țară europeană cu o bogată istorie europeană. Noi suntem interesați ca să existe bunăstare în țară la nivel politic, economic, dar și în ansamblu, ceea ce ar putea contribui la bunăstarea noastră comună”, a declarat domnul Stephan Malerius, Şef al departamentului Cooperare Europeană și Internațională al Fundației Konrad Adenauer, cu sediul la Berlin. În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele intermediare ale programului de granturi, reflectate în cele circa 100 de proiecte finanțate. „Din momentul lansării, proiectul dezvolt.md a urmărit constant obiectivul de a încuraja organizațiile societății civile din Republica Moldova, în special cele din zonele rurale, să fie mai implicate din punct de vedere civic. Ne-am propus să creăm un context favorabil pentru a impulsiona societatea civilă din afara capitalei să contribuie la dezvoltarea democratică a țării. Aceste obiective au fost transpuse într-un program de granturi, accesibil chiar şi organizaţiilor care au o experiență modestă în scrierea proiectelor”, a declarat Anna Severin, Team leaderul Proiectului. Astfel, în circa doi ani de la lansarea proiectului au fost înregistrate următoarele rezultate:
  • Peste 8000 de beneficiari instruiți în cadrul activităților pe diferite dimensiuni ale bunei guvernări (transparență, monitorizarea bugetară, democrație participativă, activism civic și proiecte comunitare);
  • Aproximativ 400 de localități din țară implicate în evenimente (sesiuni de informare, dezbateri publice, prezentări de produse analitice etc.);
  • Peste 150 de primării și consilii raionale dotate cu expertiză în elaborarea de politici publice, studii și strategii de dezvoltare comunitară;
  • Peste 500 de acțiuni comunitare realizate (activități de plantare de copaci, salubrizare, amenajare a spațiilor, elaborare și adresare de petiții și interpelări la autoritățile publice locale, flash mob-uri, campanii de mobilizare comunitară etc.);
  • 50 de instrumente digitale create (pagini web pentru primării, mass-media regională, platforme pentru creșterea transparenței);
  • Peste 150 de strategii, planuri de lucru, analize și rapoarte (de dezvoltare, incluziune și comunicare) realizate și aprobate de APL;
  • Peste 200 de organizații la firul ierbii dotate cu diverse competențe (scriere și gestionare de proiecte, accesare de fonduri etc.).
Studii despre stadiul de dezvoltare a societății civile în Republica Moldova, în particular: Studiul de cartografiere a societății civile din RM (2019), policy paper „Acceptarea recomandărilor de politici ale OSC-urilor în procesul general de luare a deciziilor” (2020 – faza 1, urmată de faza 2 în anul 2021). Proiectul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat cu suportul partenerilor săi regionali: Asociația pentru Politica Externă (APE), Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Centrul European Pro-Europa din Comrat. Evenimentul poate fi urmărit pe pagina de facebook a programului de granturi.
Noroc! Azi Bojica a mers prin grădină și a văzut că are deja din ce face un borș verde de primăvară, așa cum numai mamele noastre știu să-l gătească. Când în casă se gătește borș verde, înseamnă că a venit primăvara: sezonul mieilor și al măcrișului. Borșul verde e tare bun când e proaspăt făcut și servit fierbinte. Are atâta verdeață în el, încât trezește primăvara în suflet fără prea mult efort. Poți să-l gătești și fără miel. În acest caz, faci un bulion din diverse rădăcini, ca să fie aromat și gustos.  Îți promit că-ți va rămâne mult timp în memorie această combinație imbatabilă de arome primăvăratice proaspete: măcrișul, pătrunjelul și mărarul drese cu un oușor de găină de casă.

Ingrediente:

1 miel 5 cartofi 2 morcovi o mână de orez borș acru după gust câte o legătură de: măcriș, mărar și pătrunjel frunză de dafin adjică sare și piper  

Etape:

  1. Fierbe cârlanul cu sare, piper și frunză de dafin. 
  2. Scoate carnea din zeamă și adăugă în ea cartofii și morcovii tăiați ca pentru borș.
  3. Peste 5-7 minute adaugă puțin orez; peste alte 5 minute, borșul acru de casă. 
  4. După ce a dat în clocot, drege borșul cu un ou bătut cu smântână. 
  5. Adaugă măcrișul, mărarul și pătrunjelul tocat, acoperă cratița și lasă pe 5-7 minute.
  6. Carnea scoasă din zeamă se unge cu adjică și se prăjește pe tigaia cu ulei încins pe o parte și pe alta.
  7. Servește mielul la masă, împreună cu borșul.
Evenimentul din această săptămână care a trecut și Prutul a fost epopeea lupului Dany, care a fugit de la o pensiune turistică, unde stătea în spatele gratiilor cu un singur scop – să distreze vizitatorii. Lupul s-a plimbat prin satul Dănceni, Ialoveni, a mai stat cu bătrânii care așteptau pensia la oficiul poștal. Toți au fost drăguți cu el, considerându-l un câine puțin mai mare, dar cuminte. Apoi Dany a trecut pe lângă școală și s-a oprit pe malul lacului din regiune. Tot acolo a fost momit de o găină dintr-o bază de odihnă de alături. A înșfăcat-o cu ideea unui prânz copios, dar a fost prins de un localnic. A fost închis într-un depozit până autoritățile locale încercau să afle de unde vine. În timpul nopții, după ce a mâncat găina pe care oamenii i-au lăsat-o în dar, lupul a ros marginea ușii și a evadat. Gaura pe care a făcut-o a fost prea mică și acesta s-a rănit puțin. Peste mai multe ore, animalul a fost prins și întors la stăpân, iar Inspectoratul de Poliție Ialoveni și Agenția de Mediu urmează să verifice toate actele de proprietate asupra animalului și condițiile de „detenție”.
„Lupul a evadat duminică de la baza de odihnă, iar noi l-am văzut marți. Proprietarul îl căuta, dar nu ne-a atenționat. Probabil nu voia să ne speriem. Ei spun că lupul a fost luat de la circ înainte ca acesta să fie închis. La baza de odihnă este amenajată o mini grădină zoo unde mai sunt ținuți păuni, o căprioară și patru urși”, povestește Victoria Butuc-Guranda, primara satului Dănceni.  Nadia Lefter, activistă pentru protecția animalelor, spune că animalele suferă cel mai mult când sunt folosite pentru a distra oamenii pe la pensiuni, mini-zoo, unde au foarte puțin spațiu și se simt rău. „Animalele în general nu ar trebui să fie amplasate în cuști, indiferent de specie”, susține activista.

Animale protejate, dar ucise

În Republica Moldova sunt mai puțin de 50 de lupi, iar numărul lor scade anual din cauza oamenilor care îi vânează, invocând diferite pretexte: că s-au gândit că e un câine sălbatic, că poate are rabie, etc. „În 2013 aveam 100 de lupi, iar pentru că anual sunt uciși câte 10-15 lupi, numărul lor a scăzut simțitor”, explică Anatol Savin, doctor în științe biologice, cercetător științific, coordonator al Institutului de Zoologie al Academiei de Științe din Moldova. Deși nu sunt incluși în Cartea Roșie, lupii nu pot fi vânați, fiind protejați la nivel european conform prevederilor Convenției privind conservarea vieții sălbatice și habitatelor naturale din Europa, convenție adoptată la Berna în 1979 și ratificată ulterior și de Republica Moldova. Iar cei care ucid un lup, potrivit legislației, sunt amendați cu 100 de unități convenționale (până la 50 de mii de lei). Lupul este o specie agilă feroce, trăiește și vânează în haite alcătuite dintr-un număr diferit de indivizi, în funcție de resursele de hrană. Dacă în zonă sunt mai multe animale copitate mari, atunci și haitele sunt formate din mai mulți membri, să poată să le vâneze mai ușor. Însă, în Moldova, pentru că pădurile de la noi nu sunt bogate în cerbi și căprioare, respectiv, și haitele sunt formate din 2-3 lupi. Lupii nu sunt niciodată singuri, decât dacă sunt bolnavi și nu pot face față ritmului celorlalți membri ai haitei, spun specialiștii în zoologie. În căutarea hranei, într-o singură noapte, o haită poate parcurge distanța de 20-30 km, lupul având nevoie lunar de 150-200 kg de carne. 

Dispariția

În anii ’60, lupii au dispărut din Moldova, odată cu colectivizarea. „Nu aveau ce mânca. Oamenii erau peste tot, iar stânele de oi au fost închise”, explică Anatol Savin. Astfel, timp de 40 de ani, pe teritoriul țării noastre nu au fost lupi decât în grădina zoologică. Aceștia au reapărut în 2005. „La început, ne gândeam că au venit din Ucraina sau România, însă analizele și datele genetice au arătat că nu vin de acolo. Probabil sunt din Belarus. Cândva, conducătorii noștri de țară au adus în regiunea de peste Nistru niște țarcuri cu lupi din Belarus pe care urmau să-i vâneze. Câțiva lupi au evadat și deodată au început să fie observați prin Moldova”, povestește cercetătorul științific. Potrivit lui, comportamentul lupilor de la noi este mai blajin de obicei, aceștia fiind mai obișnuiți cu prezența omului. Mai mult, expertul susține că oamenii nu ar trebui să se sperie de lupi, pentru că ei nu atacă oamenii, asta li se transmite prin memoria genetică, când mii de ani au conviețuit în apropierea lor.  Dacă mai avem nevoie să ținem animalele în captivitate, citește AICI:
Mai avem nevoie de grădini zoologice?
Cel mai des lupii sunt întâlniți în zona de sud (moșia satului Avdarma, pădurea Zloți) și în cea de centru (raionul Dubăsari). Lupul își stabilește habitatul în funcție de anotimp. În perioada de reproducere, ianuarie-august, lupii preferă să rămână în păduri și se hrănesc cu vietăți mici, evitând localitățile pentru a-și proteja puii, iar în septembrie merg în căutarea stânelor de oi neprotejate, neîngrădite. Pentru a-și proteja gospodăriile, oamenii trebuie să le amenajeze și îngrădească corespunzător, dar și să aibă 1-2 câini ciobănești care să protejeze oile. „În cazul acesta, lupii nici nu se vor apropia. Ei nu sunt agresivi și chiar dacă întâlnesc vreo oaie care își protejează puiul, lupii vor prefera să plece de acolo fără să-i atingă”, explică specialistul. Potrivit lui, aceste măsuri vor asigura gospodăriile oamenilor, iar lipsa de hrană îi va face pe lupi să nu se reproducă și să migreze în zone cu suprafețe mari de păduri, cu multe animale copitate și departe de localități.
Subiectul exportului grâului din rezerva de stat a reveni în vizorul publicului după mai bine de o lună. Deputatul Alexandru Slusari anunța zilele trecute că în portul Giurgiulești se află o navă pregătită să încarce 17 tone de grâu pentru export, dacă vor exista actele permisive de la Agenția Națională de Securitate Alimentară. Grâul ar urma să fie exportat de către compania Agrofloris-Nord, parte a holding-ului Trans-Oil, care aparține milionarului Vaja Jhashi, considerat unul dintre oamenii de afaceri apropiați lui Vladimir Plahotniuc.

Când a început toată povestea

Totul a început la sfârșitul lunii martie, când Vasile Costiuc, președintele Partidului „Democrația Acasă”, afirma că un agent economic încearcă să exporte ilegal grâul ce ar proveni din rezerva de stat. Tot în aceeași zi, mai mulți oameni au blocat camioanele cu grâu de la depozitul de cereale de la Gura Camencii, la fața locului intervenind și poliția. În acest context, Președinta Maia Sandu a solicitat atunci Guvernului să impună restricții temporare la exportul de grâu. Astfel, la 30 martie, Executivul a adoptat hotărârea prin care impune restricții privind exportul de grâu până la 12 aprilie, menționând că „în anul 2020, agricultorii au fost marcați de secetă, iar economia țării a fost afectată de pandemie, s-a hotărât luarea acestei decizii în scopul asigurării securității alimentare a țării”. O zi mai târziu, Ministerul Agriculturii asigura că rezerva de stat de grâu alimentar este cu 25% mai mare decât cea prevăzută, statul dispunând de rezervele necesare până la următoarea roadă. Totuși, prețurile la grâu și la făina de grâu au crescut față de 2019, cauzele fiind seceta de anul trecut, dar și criza generată de pandemie. Conform prevederilor legale, grâul achiziționat de către stat pentru a fi pus în rezerve trebuie împrospătat la fiecare 4 ani pentru a evita degradarea calitativă a acestuia. În acest an, Agenția de Rezerve Materiale ar trebui să lichideze cantitatea de grâu din 2016 și 2017, pentru a fi înlocuită cu roada din 2021.  Însă mai mulți deputați s-au arătat sceptici privind procedura de „împrospătare” a grâului din rezerva de stat, susținând că acesta ar fi pregătit pentru export, în timp ce cererea, dar și prețul la grâu pe piața internă, a crescut. Astfel, cele 16.855 de tone de grâu din rezerve din 2016 ar trebui vândute la preț redus pe piața locală, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Rezervele din 2016 – la export, din 2017 – pentru piața internă?

Agenția de Rezerve Materiale (ARM) a încercat să dezmintă acuzațiile. Deoarece „nici un agent economic din panificație, morărit sau zootehnie nu a prezentat interesul de a ridica grâul din rezerva de stat la prețul de piață, de circa 4 lei”, ARM a eliberat cele 16.855 de tone de grâu companiei Ancom Angro, obținând garanții financiare în valoare totală de 68,4 milioane de lei că rezerva de grâu va fi suplinită până la 1 octombrie 2021. Compania a vândut mai târziu grâul din rezerva de stat companiei Agrofloris-Nord, parte a holdingului Trans-Oil, care, conform unor opinii, ar deține monopolul în exportul de grâu. Ulterior, la 14 aprilie, Consiliul Suprem de Securitate reunit de președinta Maia Sandu a cerut Guvernului prelungirea moratoriului pe exportul de grâu expirat cu o zi mai devreme, „pentru a nu admite creșterea prețurilor la produse de panificație pentru categoriile de cetățeni cu venituri mici”. Tot în aceeași zi, Executivul a decis eliberarea a 21 de mii de tone grâu alimentar din roada anului 2017, fiind destinate în special producătorilor de produse de panificație, agenților economici din domeniul morăritului și zootehniei. A fost lansat și un concurs de către ARM, în care s-a menționat că de rezervele de grâu din 2017 vor putea beneficia agenții economici care vor prezenta garanțiile necesare de întoarcere a cantității de grâu împrumutate. Un articol de Ecaterina Buruiană, stagiară Moldova.org Foto: Brett Jordan
China se aștepta ca vaccinurile Sinopharm să fie un punct central al programului diplomatic din țară – un vaccin ușor de transportat, care să protejeze nu doar cetățenii chinezi, ci și o mare parte a lumii în curs de dezvoltare, donând 13,3 milioane de doze Sinovac și Sinopharm în mai multe țări. Însă compania care a realizat două variante de vaccinuri împotriva coronavirusului se confruntă cu mai multe întrebări referitoare la eficiența acestora. De la bun început, a existat o lipsă de transparență a datelor de testare din ultimul stadiu.  Una din țările care a început imunizarea în masă cu vaccinul Sinopharm a fost țara insulară Seychelles. Mai mult de 60% din populația sa a fost vaccinată cu serul chinezesc, devenind cea mai vaccinată națiune din lume. Însă recent, a fost atestată o creștere a cazurilor, insula fiind nevoită să intre din nou în carantină națională.  Dintre populația vaccinată complet, 57 la sută au primit Sinopharm, în timp ce 43 la sută au fost vaccinați cu AstraZeneca. 37% din noile cazuri active sunt la persoanele care au fost complet vaccinate, potrivit ministerului sănătății.   

Accesul la vaccinuri eficiente 

  De luni de zile, experții în sănătate publică s-au concentrat pe încercarea de a reduce diferențele de acces la vaccinul Covid-19 dintre națiunile bogate și cele mai sărace. Acum, oamenii de știință avertizează că țările în curs de dezvoltare care aleg să utilizeze vaccinurile chineze cu ratele lor de eficacitate relativ mai slabe, ar putea ajunge să rămână în urma țărilor care selectează vaccinurile produse de companiile americane sau europene. Acest decalaj ar putea permite pandemiei să continue în țările care au mai puține resurse pentru a o combate.   Oamenii de știință spun că infecțiile repetate sunt normale, deoarece niciun vaccin nu este 100% eficient. Dar experiența din Seychelles contrastează puternic cu Israelul, care are a doua cea mai mare acoperire de vaccinare din lume și a reușit să înlăture virusul. Un studiu a arătat că vaccinul Pfizer pe care l-a folosit Israelul are o eficiență de 94% în prevenirea transmiterii. În această săptămână, numărul de cazuri zilnice noi confirmate de Covid-19 pe milion de persoane în Seychelles a fost de 2.613,38, comparativ cu 5,55 în Israel.   Unii oameni de știință spun că este din ce în ce mai clar că vaccinul Sinopharm nu oferă o cale clară spre imunitatea colectivă, mai ales atunci când se iau în considerare multiplele variante care apar în întreaga lume.  

Cum funcționează vaccinul Sinopharm?

  La începutul anului 2020, Institutul de produse biologice de la Beijing a creat un vaccin inactivat împotriva coronavirusului numit BBIBP-CorV. Acesta acționează învățând sistemul imunitar să producă anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Anticorpii se atașează de proteinele virale, așa-numitele proteine ​​spike. Vaccinul Sinopharm se administrează în două doze (0,5 ml) injectate intramuscular. OMS recomandă un interval de 3-4 săptămâni între prima și a doua doză. Potrivit OMS, eficacitatea vaccinului împotriva spitalizării a fost de 79%.   La începutul lunii mai, anul curent, după alte studii asupra vaccinului chinezesc, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat o estimare a eficacității de 78,1% și au autorizat vaccinul pentru utilizare de urgență.   Citește și: Cum funcționează vaccinul chinez cumpărat de Moldova   Vaccinul Sinopharm este aprobat în peste 20 de țări ale lumii, printre care Emiratele Arabe Unite, Argentina, Serbia, Ungaria și Republica Moldova.   Până la sfârșitul lunii februarie 2021, au fost administrate peste 43 de milioane de doze, dintre care 34 de milioane în China. La nivel european, vaccinul este utilizat în Serbia și Ungaria.  Republica Moldova a primit o donație de 150 mii de doze de vaccin Sinopharm din partea Chinei la sfârșitul lunii aprilie curent.  
Ți s-a întâmplat să primești un produs necalitativ sau ți s-a prestat un serviciu necorespunzător? Ai avut situații când ai încercat să-l schimbi sau să rambursezi contravaloarea acestuia? Iată ce trebuie să cunoaștem pentru a ne putea revendica drepturile de consumator. Principalul cadru legal care reglementează raporturile de producător/prestator și consumator, este Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor. Termenul general de garanție a unui produs este de 30 de zile. Însă acesta poate să difere în funcție de tipul produselor (spre ex. pentru produsele de folosință îndelungată – 2 ani etc). Termenele de garanție în funcție de produs pot fi consultate la art. 183 din legea sus-menționată. De menționat, că pentru a putea să ne protejăm drepturile de consumator, este necesar să deținem un act confirmativ care dovedește procurarea produsului, adică bonul de casă. Cerând și păstrând bonul de casă, te asiguri nu doar că comerciantul va achita toate impozitele ce se cuvin la stat, ci și că în cazul unui produs necorespunzător, îți vei putea revendica drepturile de consumator. Mai jos vom relata pașii care urmează a fi parcurși în caz că nu ești satisfăcut de calitatea unui serviciu sau produs și consideri că ți-a fost afectat dreptul de consumator:

PASUL 1

Registrul de reclamații

Cerem registrul de reclamații unde descriem drepturile care ne-au fost lezate, precum și modalitatea prin care vedem aplanarea pe cale amiabilă a încălcărilor. Conform Hotărârii de Guvern nr. 1141 din 04 octombrie 2006, toți agenții economici sunt obligați să păstreze registrul de reclamații într-un loc vizibil și accesibil pentru consumatori. În cazul în care ți se refuză punerea la dispoziție a Registrului de reclamații, te îndemnăm să soliciți la fața locului un echipaj de poliție, apelând la numărul 112, care va constata încălcarea și va aplica amenda agentului economic. Conform art. 344 alin.(3) lit.a) Cod Contravențional – lipsa registrului de reclamaţii sau neafişarea acestuia într-un loc vizibil pentru consumatori, neînregistrarea de către vânzător, prestator a reclamaţiei consumatorului se sancţionează cu amendă de la 300 la 700 de lei, aplicată persoanei fizice și/sau cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei aplicată persoanei juridice. La înregistrarea reclamației lasă neapărat datele de contact și o adresă unde va fi expediat răspunsul în scris cu privire la decizia agentului economic. După înregistrarea reclamației, conducătorul (patronul) unității comerciale, este obligat, în termen de două zile, să examineze reclamațiile înscrise în Registrul de reclamații și să ia măsurile necesare privind înlăturarea neajunsurilor. Totodată acesta va face pe partea verso a reclamației o notă despre măsurile întreprinse și, în termen de cinci zile, va trimite, în mod obligatoriu, un răspuns în scris consumatorului reclamant la adresa și/sau telefonul indicat. În cazul lipsei acestor informații de contact, reclamația nu se ia în considerare. În cazul depunerii de către consumator a reclamației cu privire la neconformitatea produselor (serviciilor) sau la preschimbarea lor, termenul și modul de soluționare este de cel mult 14 zile calendaristice de la data depunerii reclamației. În caz că nu ai posibilitatea să te deplasezi fizic la unitatea comercială pentru a depune reclamația, aceasta poate fi expediată poștal cu aviz recomandat (pentru a putea proba recepționarea reclamației de către unitatea comercială) sau prin intermediul adresei electronice a unității comerciale în caz că deții semnătura electronică. Registrul de Reclamații trebuie să arate în felul următor: Acesta este unicul model de registru de reclamații aprobat de Guvern, care este înregistrat în modul corespunzător. Dacă ți se propune orice alt caiet sau carnet de notițe intern, refuză și cere registrul de reclamații aprobat prin lege, întrucât acesta este înregistrat în modul corespunzător, iar filele acestuia sunt numerotate și sigilate, astfel încât este exclusă ruperea filei cu reclamația ta din el. În cazul în care accepți să faci reclamația într-un alt registru decât cel menționat mai sus, riști ca reclamația ta să nu fie examinată, omițând termenul de prescripție legal în care trebuie să fie examinată aceasta, și ulterior nu vei putea proba că ai lăsat reclamația.

PASUL 2

Dacă primim refuz?

Ce facem dacă la expirarea termenului de 14 zile după ce am lăsat reclamația, agentul economic a refuzat să remedieze situația sau nu am primit nici un răspuns? În acest caz ne putem adresa cu o petiție la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP). Agenția va fi obligată să efectueze un control la agentul economic care ți-a lezat drepturile de consumator pentru a stabili toate circumstanțele. În caz că informația se va adeveri, APCSP va putea sancționa agentul economic pentru încălcările produse, acordându-i acestuia un nou termen pentru remedierea situației. Mai jos îți oferim un model de cerere care poate fi înaintată către APCSP. Vezi modelul de petiție
Te încurajăm să nu admiți lezarea drepturilor tale de consumatori. Dacă nu facem nimic pentru a ne proteja drepturile, creăm precedente pentru ca acestea să fie încălcate din nou.
Autori: echipa CPR Moldova și Zona Zero
Ai fost infectat recent cu coronavirus, însă nu știi când poți să te vaccinezi. Specialiștii recomandă să te tratezi de infecție ca să nu mai fii contagios, iar ulterior poți să-ți pui prima doză.   Mai mult, s-a descoperit că persoanele care au fost infectate până la vaccinare dezvoltă un răspuns mai puternic al sistemului imunitar după cele doze, în comparație cu persoanele care nu au fost infectate niciodată.  Vaccinurile COVID-19 învață sistemul nostru imunitar să recunoască și să lupte împotriva virusului. Uneori, acest proces poate provoca simptome, cum ar fi febra. Aceste simptome sunt normale și sunt semne că organismul construiește o protecție împotriva virusului.  Totuși, principalul motiv pentru care se recomandă să nu te vaccinezi atunci când ești infectat cu COVID-19 este să nu transmiți virusul oamenilor care au venit, ca și tine, să se vaccineze. Mergând într-un loc în care majoritatea oamenilor sunt nevaccinați sau doar parțial vaccinați, îi expui pericolului de infecție.  Organizația Mondială a Sănătății recomandă să ieși din izolare după cel puțin 10 zile dacă nu ai avut simptome ale infecției sau 14 zile dacă ai avut o formă ușoară. Persoanele cu simptome severe sunt sfătuite să aștepte cel puțin 20 de zile înainte de vaccinare. Dacă ai fost expus la COVID-19, trebuie să stai în carantină timp de 14 zile și să monitorizezi simptomele. Respectiv, specialiștii spun că vaccinarea poate fi posibilă doar după ce ai încheiat perioada de izolare sau de carantină. 
Citește și: Pozitiv la COVID-19. Cât timp trebuie să stau în autoizolare? 
Durează câteva săptămâni până când organismul creează imunitate după vaccinare. Asta înseamnă că o persoană se poate infecta înainte sau chiar după vaccinare. Acest lucru este cauzat de faptul că vaccinul nu a avut suficient timp pentru a oferi protecție, scrie CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA). Specialiștii din Marea Britanie recomandă să te vaccinezi la 28 de zile după ce ai avut testul pozitiv la infecție sau la 28 de zile de la apariția primelor simptome, scrie NHS (Serviciul Național Medical din Marea Britanie). Imunitatea împotriva coronavirusului ajunge la un nivel semnificativ de protecție la 22 de zile după prima doză, indiferent de vaccin.  „Nu este înțelept să scurtezi intervalul dintre stimulii antigenici care sunt responsabili de stimularea imunității tale, întrucât vei obține un răspuns mai slab al vaccinului”, a spus dr. William Schaffner, profesor de medicină preventivă și infecțioasă la Centrul Medical al Universității Vanderbilt. Dacă prelungești perioada dintre doze, este probabil să primești un răspuns mai puternic la vaccin. Așadar, nu strică niciodată să aștepți puțin mai mult.  Și se pare că anumite studii au demonstrat cele menționate de Schaffner. National Institutes of Health (NIH), agenția națională de cercetare medicală în SUA, scrie că persoanele care au fost infectate anterior (adică înainte de vaccinare) aveau nivelul de anticorpi similar cu al persoanelor neinfectate după al doilea vaccin. De asemenea, studiul a arătat că persoanele infectate anterior, după prima doză de vaccin, aveau nivelul de anticorpi similar cu cel al persoanelor neinfectate după două doze de vaccin. 
Citește și: 3 motive de ce trebuie să purtăm măști în public, chiar dacă ne-am vaccinat 
Un alt studiu făcut de New England Journal of Medicine sugerează că pentru persoanele care s-au recuperat recent din COVID-19, ar merita să se aștepte trei luni înainte de a primi un vaccin. Studiul a analizat lucrătorii italieni din domeniul sănătății care au primit vaccinul Pfizer. S-a constatat că ei aveau un răspuns mai puternic al sistemului imunitar dacă așteptau mai mult de trei luni după prima doză de vaccin. Aceste studii sugerează că poți avea un avantaj dacă aștepți câteva săptămâni sau chiar luni pentru rapel după ce ai căpătat imunitate de la o infecție naturală, întrucât corpul tău va genera un răspuns al sistemului imunitar mult mai puternic.  Ghidul al CDC sugerează că poți aștepta și 90 de zile. Asta pentru că „răspunsul la anticorpi pe care îl vei obține și protecția pe termen scurt care rezultă de la infecția naturală îți câștigă timp” a spus Schaffner pentru ABC News. 

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial