O scrisoare de 30 de metri lungime, înmânată Senatului de la Bucureşti. Milioane de români vor schimbarea Constituției

O scrisoare de 30 de metri lungime şi 1,5 m lățime va fi înmânată, simbolic, luni Parlamentului de la Bucureşti. Aceasta va conţine circa 3 milioane de semnături de susținere pentru modificarea Constituției, mai precis revizuirea articolului. 48(1) din Legea Fundamentală. Inițiatorii vor ca în Constituție să se prevadă clar că în România familia este constituită din bărbat și femeia.

„Luni va fi o zi mare. Coaliția pentru familie înmânează Parlamentului cea mai mare și mai impresionantă scrisoare. Este o scrisoare cu peste 3 milioane de semnături, probabil cel mai important eveniment pentru protejarea familiei. Pentru că e prima dată când trei milioane de români au semnat proiectul pentru revizuirea Constituției, pentru a se recunoaște fără echivoc faptul că familia este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie”, a declarat Liana Stanciu, unul dintre inițiatorii acțiunii.

Inițiatorii propun ca referendumul național pentru modificarea Constituției să se desfășoare o dată cu alegerile parlamentare din toamnă din România.

Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.

[youtube id=”8qVQGCeYGQQ”]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.