Connect with us

Externe

O româncă a fost numită ministru al Sporturilor din Franţa

Publicat

pe

Campioana mondială la 200 metri spate din 1998 şi vicecampioana olimpică din 2000, Roxana Mărăcineanu, născută în 1975 la Bucureşti, a fost numită, marţi, ministru al Sporturilor în Guvernul francez, în locul Laurei Flessel.

Sportul este domeniu prioritar în Franţa, astfel că „sectorul” a fost dat pe mâna unei alte mari campioane, după ce Laura Fessel, dublă campioană olimpică la scrimă (1996), a demisionat. Astfel, în fruntea Ministerului Sportului a fost numită Roxana Mărăcineanu, prima campioană mondială a Franţei la înot.

În 1998, sportiva câştiga titlul mondial la 200 metri spate, în cadrul întrecerilor de la Pert. Mărăcineanu a obţinut medalia de argint şi la Jocurile Olimpice de la Sydney, iar cariera sportivă şi-a încheiat-o în 2004.

Născută la Bucureşti, Roxana Mărăcineanu s-a stabilit de mică la Mulhouse unde a început înotul de performanţă. În 2007, a fost consultant de specialitate pentru „France Televisions” în timpul Mondialului de la Melbourne, după care s-a implicat în numeroase programe sociale.

În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile regionale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France.

Foto: Digi24.ro

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Externe

Trump a stabilit locul unde va avea cea de-a doua întâlnire cu Kim Jong-Un

Publicat

pe

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a fost stabilit locul unde va avea a doua sa întâlnire cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, fără însă a oferi mai multe detalii, scrie psnews.ro

”Am convenit să ne întâlnim, probabil la finalul lunii februarie. Am ales o ţară, dar vom anunţa numele ei în viitor”, le-a declarat Trump reporterilor acreditaţi la Casa Albă.

Vineri, Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe negociatorul-şef nord-coreean Kim Yong Chol. Liderul american a calificat această întâlnire de două ore drept una ”incredibilă şi foarte bună”.

Prima întâlnire a lui Donald Trump cu Kim Jong Un a avut loc anul trecut, în Singapore. Cu acea ocazie, liderul nord-coreean a promis că ţara sa va renunţa la arsenalul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor americane impuse Phenianului.

Citește mai departe

Externe

Ca un simplu muritor de rând. Bill Gates, în rând după burgeri// FOTO

Publicat

pe

De către

Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a fost surprins stând în rând pentru burgeri. Gates a așteptat liniștit în rând, împreună cu ceilalți clienți.

Imaginea a fost publicată de fostul angajat al Microsoft, Mike Galos. „Când ai o valoare de aproximativ 100.000.000.000 de dolari, conduci cea mai mare organizație de caritate din istoria lumii și stai în rând pentru un burger, cartofi prăjiți și Coke la Dick ca unul dintre noi. Așa se comportă oamenii cu adevărat bogați”, a scris el pe Facebook.

Poza a devenit foarte populară pe rețelele de socializare.

Publicația GeekWire observă că, în 2011, Gates a făcut referire la hamburgeri în discursul său la Universitatea din Washington.

„Pot să înțeleg dorința de a avea milioane de dolari, aceasta dă o anumită libertate. Dar când veți obține mult mai mult decât atât, trebuie să vă spun: hamburgerul rămâne același “, a spus atunci Gates.

Citește mai departe

Externe

Nu renunţă la politică: Silvio Berlusconi a anunțat că va candida la alegerile europarlamentare

Publicat

pe

De către

Fostul premier al Italiei Silvio Berlusconi,liderul partidului Forza Italia (centru-dreapta), și-a anunțat candidatura la alegerile europarlamentare din 26 mai. Politicianul spune că a luat această decizie „dintr-un sentiment de responsabilitate”, anunță Euronews.

Anunțul a fost făcut de Silvio Berlusconi aflat în localitatea Quartu din Sardinia.

„La vârsta frumoasă pe care o am, am decis dintr-un sentiment de responsabilitate să merg în Europa, unde lipseşte o perspectivă profundă asupra lumii”, a declarat Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani.

El a spus că, având în vedere capacitatea sa de a convinge, el ar putea juca un rol important și îi poate face pe cetățenii europeni să înțeleagă că riscă să se îndepărteze de valorile occidentale.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Alegeri49 de minute în urmă

Circumscripția 21, Criuleni / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

SănătateO oră în urmă

Cât costă polița de asigurare medicală și de unde o poți cumpăra

Persoanele care se asigură în mod individual pot să achite începând cu 27 decembrie 2018, prima de asigurare obligatorie de...

Social2 ore în urmă

Luni, 21 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an: Blue Monday

Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2019 cade pe 21 ianuarie, este considerată a fi cea...

Știință4 ore în urmă

O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie

O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi va fi vizibilă şi...

Alegeri5 ore în urmă

Circumscripția 20, Strășeni / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Alegeri6 ore în urmă

CEC a respins contestația PDM împotriva ACUM

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins contestația Partidului Democrat din Moldova (PDM), din 15 ianuarie, împotriva blocului electoral ACUM și...

Social6 ore în urmă

FOTO \ Un diacon din R. Moldova s-a fotografiat cu o femeie „aflată în gura morții”

Diaconul Ghenadie Valuța a publicat pe Facebook un selfie cu o bătrână „aflată în gura morții”, făcând referire la tinerii...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri10 ore în urmă

Circumscripția 19, Ivancea / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Alegeri10 ore în urmă

Câte secții de votare vor fi deschise pentru locuitorii regiunii transnistrene

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pe 19 ianuarie, organizarea secţiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stînga Nistrului...

Alegeri23 de ore în urmă

Circumscripția 18, Orhei / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

AlegeriO zi în urmă

Câte secții de votare vor fi deschise în străinătate

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit, la propunerea Guvernului Republicii Moldova, organizarea a 125 de secţii de votare în străinătate...

AlegeriO zi în urmă

Circumscripția 17, Nisporeni / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

AlegeriO zi în urmă

Primari, consilieri, directori – cine sunt candidații cu cele mai „tari” grupuri de inițiativă

Moldova.org, ca să vă prezinte portretele tuturor candidaților care și-au înregistrat grupul de inițiativă pentru una dintre cele 51 de...

AlegeriO zi în urmă

Circumscripția 30, Chișinău, sectorul Ciocana / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Advertisement

Opinii

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com