O femeie din Chișinău, condamnată la 10 ani închisoare pentru trei escrocherii de peste 765 mii lei. Ce au declarat procurorii

PE SCURT

O locuitoare a capitalei a fost condamnată la 10 ani închisoare pentru trei escrocherii, comise în proporţii deosebit de mari.

Procuratura municipiului Chişinău a demonstrat că, în intervalul anilor 2011 – 2016, inculpata a obţinut în total, prin escrocherie, peste 765 mii lei de la cinci persoane, pe care le-a înşelat prin mai multe metode.

PE LUNG

Astfel, potrivit probatoriului, femeia a luat un credit bancar de 500 mii lei, pe care l-a obţinut prin gajarea bunurilor imobile ce aparţineau cu drept de proprietate la trei persoane, înşelate de către aceasta.

Într-un alt episod, sub pretextul privatizării unui apartament din capitală, inculpata a convins proprietarul imobilului să-i dea 500 de euro, bani pe care aceasta i-a însuşit pentru necesităţi personale, fără a-i restitui.

O altă faptă de escrocherie a avut loc în primăvara anului 2016, atunci când sub pretextul angajării într-o afacere de tip patiserie şi având „nevoie de noi investiţii”, inculpata a obţinut, prin abuz de încredere, de la o persoană circa 254 mii lei, fără a-şi onora obligaţiunile, dispărând cu tot cu bani.

Fiind audiată de procurori, inculpata, în vârstă de 44 de ani, nu şi-a recunoscut vina.

Sentinţa este cu drept de atac în modul prevăzut de lege.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.