O carte pe săptămână: Minciuni pe canapea

Ai fost cândva la un psihoterapeut? Te-ai așezat ușor stânjenit pe canapeaua rigidă, apoi te-ai relaxat și, fără să vrei, ai început să povestești despre tine, despre trăirile tale și fricile pe care poate nici nu bănuiai că le ai?

„Lui Ernest îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut. Zi de zi, pacienții îl invitau în cele mai intime încăperi ale vieții lor. Zi de zi, el le aducea alinare, își făcea griji din pricina lor, le ușura disperarea. Iar în schimb primea admirație și prețuire”.

Irvin David Yalom, scriitorul acestei cărți, este psihanalist și psihiatru. El este doctor în medicină, autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite ulterior cărți de referință în domeniu, precum și câteva romane, în care experiența în psihoterapie se împletește cu pasiunea pentru filosofie, căutarea sensului existenței umane constituind scopul personajelor, frumos camuflat în dialoguri incitante.

Acest articol face parte din rubrica „O carte pe săptămână”, realizată în colaborare cu Librăria Cărturești. Ne propunem să citim săptămânal câte o carte și să alegem special pentru tine un fragment din aceasta, să te inspirăm, informăm și să-ți facem poftă de lectură. Descoperim lumea cărților împreună!
Cartea din această săptămână se numește „Minciuni pe canapea”, de Irvin Yalom, editura Humanitas, Raftul Denisei. O găsești la Cărturești la prețul de 172 de lei. 

În romanul „Minciuni pe canapea”, Irvin devine un observator anonim al psihoterapeutului și pacientului său. Le ascultă poveștile, le citește notițele. Astfel, ajungem să avem acces la percepțiile celor doi (pacient – psihoterapeut). Romanul inundă de dialoguri savuroase, păstrate pe o tonalitate ușor rigidă, dar și deosebit de cochetă și amuzantă. Fiecare pagină te încântă cu istoriile / minciunile celor care se lungesc pe canapea și încep să vorbească. 

Mai jos las un fragment colorat, cu care începe cartea și unde faci cunoștință cu psihoterapeutul Ernest și pacienții lui:

„De trei ori pe săptămână, în ultimii cinci ani, Justin își începuse ziua cu o vizită la dr. Ernest. Vizita lui de astăzi a început la fel ca celelalte șapte sute de ședințe de terapie de dinainte: la ora 07:50 dimineața a urcat scara casei în stil victorian din Sacramento Street, elegant zugrăvită în mov și acaju, a traversat vestibulul, apoi a urcat la etajul al doilea, în sala de așteptare luminată discret, îmbibată de aroma jilavă și pătrunzătoare a cafelei italienești proaspăt râșnite. Justin a inspirat adânc, apoi și-a turnat cafea într-o cană japoneză împodobită cu un curmal pictat de mână, s-a așezat pe canapeaua rigidă din piele verde și a deschis ziarul la secțiunea sportivă din San Francisco Chronicle

Dar Justin nu putea să citească despre meciul de baseball de ieri. Nu într-o zi ca asta. Se întâmplase ceva spectaculos, ceva demn de sărbători. A împăturit ziarul și s-a uitat fix la ușa lui Ernest. 

La opt fix, Ernest a pus dosarul lui Seymour Trotter în fișier, a aruncat o scurtă privire fișei lui Justin, și-a făcut ordine pe birou, a pus ziarul într-un sertar, și-a pus ceașca de cafea într-un loc din care să nu se vadă, s-a ridicat în picioare și, înainte de a deschide ușa cabinetului, și-a întors privirea să cerceteze încăperea. Nu exista niciun obiect care să o personalizeze. Bine. 

A deschis ușa și, preț de o clipă sau două, cei doi bărbați s-au uitat unul la celălalt. Vindecător și pacient. Justin cu Chronicle al lui în mână, în timp ce ziarul lui Ernest era ascuns în străfundurile biroului său. Justin în costumul lui albastru închis și cravată cu dungi din mătase italienească. Ernest într-un sacou bleumarin și o cravată înflorată de la Liberty. Amândoi aveau vreo șapte kilograme în plus, carnea lui Justin revărsându-i-se în bărbia dublă și în gușă, iar burta lui Ernest bombându-se peste curea. Mustața lui Justin se curba în sus, străduindu-se să-i atingă nările. Barba fercheșă a lui Ernest era cea mai îngrijită parte a trupului lui. Chipul lui Justin era mobil, neastâmpărat, ochii plini de draci. Ernest purta ochelari cu lentile mari și groase și putea să stea multă vreme fără să clipească. 

– Mi-am părăsit soția, a început Justin, după ce a luat loc în cabinet. Aseară. Pur și simplu am plecat de acasă. Mi-am petrecut noaptea cu Laura. A rostit aceste cuvinte pe un ton calm și lipsit de însuflețire, apoi s-a oprit și s-a uitat iscoditor la Ernest. 

– Așa, deodată? a întrebat Ernest cu voce domoală. Fără să clipească. 

– Așa, deodată. Justin a zâmbit. Când îmi dau seama ce trebuie să fac, nu mai pierd vremea.”

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.