Natura se răzbună! Moscova nu poate să sărbătorească Ziua Oraşului

Ghinion pentru autorităţile de la Moscova. Capitala rusă, care împlineşte astăzi 868 ani de la fondare, a fost afectată de ploi puternice care au dat peste cap programul festivităţilor programate cu prilejul Zilei Oraşului. Potrivit Primăriei Moscova, la festivităţile programate cu acest prilej erau aşteptaţi circa 10 milioane de persoane.

Potrivit presei de la Moscova, organizatorii au reprogramat parada participanţilor la festivalul „ Turnurile Spaskskaia”, la care urmează a participa 1200 de persoane. De asemenea, a fost amânată pentru o oră mai târzie şi parada orchestrelor din Rusia, Belgia, China şi Irlanda.

Pe Piaţa Roşie a avut loc ceremonia de inaugurare a festivităţilor, doar după ce 10 avioane ale serviciului meteo al Moscovei au împrăştiat nourii de asupra capitalei ruse.

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că „Moscova este oraşul care mereu lucrează, care niciodată nu doarme şi unde în orice oră viaţa clocoteşte”.

Medvedev a precizat că „Moscova mai sărbătoreşte şi Zilele Sevastopolului. Suntem oraşe înfrăţite, este o sărbătoare comună”. Ziua Oraşului se va desfăşura cu genericul „Moscova triumfală”.

Astăzi seara la 22:30 în 12 cele mai înalte puncte ale oraşului Moscova vor fi organizate focuri de artificii. În total, pe moscoviţi şi oaspeţii capitalei îi aşteaptă peste o mie de festivităţi, care vor avea loc în parcuri, muzee, cinematografe, pe bulevardele şi străzile oraşului.

moscova

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.