Moldovenii aflaţi peste hotare vor obţine paşapoarte la ambasade şi consulate

Misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova vor elibera paşapoarte pentru cetăţenii aflaţi peste hotare. Un ordin în acest sens a fost emis în comun de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi va intra în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Astfel, cetăţenii care se află în străinătate provizoriu, vor avea posibilitatea de a depune cerere de perfectare a paşaportului prin intermediul misiunilor diplomatice şi consulare în cazurile în care termenul de valabilitate al paşaportului a expirat, documentul a fost furat sau pierdut în străinătate, pentru obţinerea celui de-al doilea paşaport valabil, precum şi pentru documentarea minorilor născuţi peste hotare.

Potrivit procedurii stabilite, solicitantul paşaportului va fi identificat prin actul de identitate, va depune o cerere tip la oficiul consular, ce va fi transmisă Întreprinderii de Stat "Registru" pentru personalizare. Cererile vor fi examinate în termen de pîna la 30 de zile.

Alexandru Oleinic, ministru al Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, a menţionat astăzi că acest ordin se va răsfrînge atît asupra cetăţenilor moldoveni aflaţi temporar peste hotare, în ţara de reşedinţă, cît şi asupra celor care au dobîndit sau redobîndit cetăţenia Republicii Moldova.

Reacţia celor două ministere vine după ce ieri, în şedinţă de Guvern, Prim-ministrul Vlad Filat a invocat necesitatea aprobării unei decizii care va permite cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare să-şi ridice actele de identitate la ambasadele sau consulatele R. Moldova în ţările unde sînt stabiliţi, precum şi condiţii egale de eliberare a actelor de identitate pentru cetăţenii moldoveni care solicită în mod direct şi, respectiv, prin intermediul procurilor, eliberarea acestor acte, notează MOLDPRES.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.