Moldoveancă reținută pentru că își trimitea conaționalele să se prostitueze în Germania

Racolau tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, iar apoi le exploatau sexual în Germania, regiunea Stuttgart. Este vorba de o reţea internaţională de proxeneţi condusă de trei cetăţeni ai Federaţiei Ruse, stabiliţi cu traiul în Germania, şi o moldoveancă responsabilă de recrutarea tinerelor din R. Moldova şi transportarea acestora în Germania.

Ca urmare a măsurilor speciale, ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţie au reţinut-o în flagrant pe figuranta din R. Moldova, în timp ce însoţea una dintre tinerele recrutate care urma să ajungă în Germania.

Ajunse la destinaţie, tinerele erau pozate în lenjerie intimă, apoi acestea erau plasate pe diferite site-uri, în baza cărora erau selectaţi clienţii. Ulterior fetele erau exploatate sexual în apartamente închiriate special în acest scop.

În cadrul investigaţiilor, poliţia a identificat patru moldovence recrutate şi exploatate sexual în Germania de către membrii acestei reţele.

La moment, moldoveanca de 26 de ani, membră a grupării este învinuită de proxenetism şi se află în arest preventiv pentru 15 zile, iar poliţia în colaborare cu organele de drept din Germania continuă investigaţiile pentru a identifica şi alte tinere exploatate de către această filieră, cît şi reţinerea celorlalţi figuranţi. Dacă aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pînă la 10 ani de închisoare.

[youtube id=”A2TFFTlKs7Q”]

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.