McCain: Putin vrea să refacă Imperiul Rus

Vladimir Putin vrea să restabilească vechiul Imperiu Rus, care să includă Ucraina, R. Moldova şi Ţările Baltice, a declarat senatorul republican John McCain, calificând drept “ruşinos” refuzul Occidentului de a furniza Ucrainei armament şi informaţii militare.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dobândit “de facto controlul asupra estului Ucrainei”, a declarat McCain, un membru influent al Comisiei pentru Afaceri Externe din Senat, într-un interviu acordat CNBC, citat de Mediafax.ro.

“Calculează de la zi la zi”, a declarat el, referindu-se la mişcările lui Putin, “care este reacţia la ceea ce face”. El a adăugat că în opinia sa, scopul lui Putin este să “restabilească vechiul imperiu rus, care include Ucraina, R.Moldova, ţările baltice”. “Apoi va profita de ceea ce percepe ca fiind o slăbiciune. Şi aceasta poate conduce la crize foarte grave”, a adăugat el.

Congresmenul a mers în Ucraina în repetate rânduri pentru a-şi exprima sprijinul faţă de această ţară. În decembrie, el s-a adresat protestatarilor proeuropeni care cereau înlăturarea de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici.

McCain sugerează că singurul motiv pentru care fragilul armistiţiu va persista este pentru că armata ucraineană “nu are capacităţi reale”. “Aceasta, bineînţeles, le creează dificultăţi în îndepărtarea ruşilor din estul Ucrainei. Iar ruşii sunt acolo”, a afirmat el.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.