Manifestul personal al lui Ion Sturza: Salvăm Moldova!

Ex-premierul Ion Sturza a publicat astăzi pe pagina sa de facebook un manifest personal cu genericul „Salvăm Moldova”, în care trasează cinci măsuri primordiale care urmează a fi realizate pentru a evita pericolul existențialist al Republicii Moldova.

Trei din acestea poartă caracter economic: stabilizarea situației economice şi bugetare, salvarea sistemului bancar şi, respectiv, asigurarea stabilă și garantată a livrării de resurse energetice. Alte două măsuri ţin de securitatea și siguranța națională şi implementarea acordurilor și obligațiilor internaționale.

„Și eu, și mulți conaționali ne dorim, la un moment dat, să ne reîntoarcem acasă. Însă nu va avea niciun rost, dacă casa ne va fi ocupată și devastată. Nu are sens nici să exiști fără Patrie! Să punem dar toți umărul, să ne implicăm! Acum! Cât nu este târziu! Pentru asta mâine nu există!”, îşi încheie postarea ex-premierul.

Întregul manifest personal al lui Ion Sturza poate fi citit mai jos:

Pentru prima dată de la declararea independenței, Republica Moldova se confruntă real cu pericolul existențialist. Deși unii cred că deja și-au aranjat treburile și că, astfel, intrăm într-o perioadă nouă (veche) de 200 de ani de „stabilitate”, eu sper că țara se mai poate salva, dacă:

1. Stabilizăm urgent situația economică și implicit pe cea bugetară. Bugetul, până la sfârșit de an, va avea acumulate datorii de 1,5-2 miliarde de lei. Scăderea PIB-ului, comerțului exterior, remitențelor, deservirea furtului miliardului pot duce la un deficit de 20-25% din bugetul pentru anul 2016. Aceasta înseamnă incapacitate de a achita salariile și pensiile, dar și de a face față obligațiilor sociale minime. Doar o relaxare urgentă fiscală și monetară, combinată cu disciplina financiară drastică, poate salva situația.

2. Salvăm sistemul bancar de un colaps iminent. Următoarele trei bănci din sistem sunt afectate de aceleași vicii precum băncile aflate în proces de lichidare: intransparența totală a acționarilor, stoc enorm de credite neperformante și dubioase, mediocritate managerială, dar și fraudă directă. Se prefigurează pierderi de încă un miliard de dolari!

Pierderea acestor bani nu va mai putea fi compensată din buget, unde mai pui că există și riscul pierderii TOTALE a rezervelor valutare ale țării!

Urgent, în maxim 10 zile, trebuie clarificați beneficiarii finali ai acționariatului, reali, nu fictivi, terminat auditul (diagnosticul) independent, iar acționarii să fie impuși să recapitalizeze băncile. Dacă se opun – să fie NATIONALIZATE!

3. Luarea de măsuri urgente pentru asigurarea stabilă și garantată a livrării de resurse energetice. Astăzi Moldova este aprovizionată în proporție de 90 la sută dintr-o singură sursă! Rezervele interne (vorbim de 30-40 de mii de tone de păcură) sunt zero. Datoriile (deseori artificial create) la gaz se ridică la aproape un miliard de dolari, la energia electrică – la 150 de milioane de dolari. Energia electrică este livrată printr-o „sârmă” gata să cadă în orice moment.

În afară de gestionarea atentă a situației curente, este nevoie să fie urgent începute lucrările la interconectarea cu centrul țării a gazoductului Iași-Ungheni. Cu maxim 100 de milioane de dolari, în șase luni, 80% din gazul necesar va fi asigurat dintr-o sursă alternativă. Cu maxim 500 de milioane de euro, în doi ani și jumătate, ne interconectăm și ne sincronizăm cu sistemul european energetic.

Discuțiile gen nu sunt bani, studii de fezabilitate și specificații tehnice trebuie tratate ca sabotaj!

4. Luăm măsuri drastice de securitate și siguranță națională. Există riscul de reintroducere a vizelor. Moldova a devenit un furnizor major de insecuritate în regiune și este considerată veriga slabă în lupta cu traficul de orice gen, contrabanda, migrația ilegală și terorismul.

5. Începem să implementăm (nu transpunem!) real și cu fanatizăm acordurile și obligațiile internaționale. În speranța să ne restabilim, în șase-opt luni, minimul de încredere din partea partenerilor și să reluăm finanțările de importanță existențială pentru noi.

Întrebarea frecventă pe care mi-o pun e dacă sunt în Moldova 20 de patrioți integri și profesioniști care să vrea să salveze țara?! Oameni care ar fi gata pe baze de voluntariat să lucreze cinstit doi ani, timp de care avem nevoie să stabilizăm situația și să întoarcem țara poporului?! Oameni care sunt gata să jure că nu au furat, nu fură și nu vor fura propriul popor?! Oameni care vor trece purgatoriul integrității în fața societății?!

Dacă sunt, să ne punem la treabă…

În rest, tot ce ni se servește azi de „politicieni” este demagogie, perdea de fum pentru a nu schima nimic în statul capturat.

Și eu, și mulți conaționali ne dorim, la un moment dat, să ne reîntoarcem acasă. Însă nu va avea niciun rost, dacă casa ne va fi ocupată și devastată. Nu are sens nici să exiști fără Patrie! Să punem dar toți umărul, să ne implicăm! Acum! Cât nu este târziu! Pentru asta mâine nu există!

Ion Sturza

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.