Leordoaia – satul lingurarilor (FOTO)

Un drum pietruit duce spre o localitate pitorească din ţinutul Călăraşilor. Deşi distanţa de la Chişinău e de doar 75 de kilometri, Leordoaia nu e prea „alintată” de vizitele turiştilor. Însă, cine-şi doreşte să asculte din plin corul naturii alege acest sat de poveste. Chiar dacă are o istorie nu prea veche, or e atestat documentar la 1861, peisajele de la Leordoaia sunt parcă din basmele de odinioară.

Vreo şapte sate de prin împrejurimi, dar şi priveliştile codrilor bătrâni, pot admira cei care urcă pe Dealul Cucoanei de la Leordoaia. Un adevărat loc de poveste este şi Lacul florilor, însă până la el ajung doar temerarii, or drumul este unul destul de întortocheat.

Se spune că satul a fost întemeiat acum peste 150 de ani de bejenari. Unele surse arată că primii care s-au stabilit cu traiul aici erau ţigani nomazi. Astăzi, însă, mai rar poţi vedea pe uliţele Leordoaiei oameni cu pielea tuciurie.

Satul lingurarilor – astfel este cunoscută această localitate din ţinutul Călăraşilor. E o tradiţie veche, iar meşterii populari de aici confecţionează adevărate opere de artă, care ar completa armonios designul oricărei bucătării. Leordoaia era vestită pe timpuri şi prin fierarii deosebiţi. Tradiţia, aceasta, însă, s-a pierdut în negura vremurilor. Un obicei la care ţin cu sfinţenie oamenii satului este acela de a umbla cu „Steaua” de la Crăciun până la Bobotează. Chiar dacă nu au un sfânt locaş, creştinii de aici merg la biserica de lemn de la Palanca sau la mănăstirile Hârjauca (Călăraşi) sau Veveriţa (Ungheni).
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.