Un peisaj tulburător de încântător, oameni deschişi cum rar mai întâlneşti, limba română rostită frumos, tradiţiile păstrate cu sfinţenie… Asta am găsit la Giurgiuleşti, satul care aude în fiecare zi cum îşi spun „Bună dimineaţa!” Prutul şi Dunărea. Am ajuns aici datorită Asociaţiei de Dezvoltare a Turismului în Moldova, diriguită de Viorel Miron.
Povestea despre impresionanta localitate de la îngemănarea Prutului cu Dunărea începe cu istoria. Deşi Giurgiuleştiul este atestat documentar pentru prima dată la 1527, cu denumire Turculeşti, se înclină a crede că e mai „bătrân” – de la 1484.
La 1546, satul apare cu denumirea apoi Turţuleşti, iar la 1593şi Ţurţuleşti. Abia la 1610 apare în documentele vremii toponimul Giurgiuleşti. Denumirea porneşte de la un cioban pe care-l chema Giurgiu.
Cert este că vatra e mai veche decât o arată atestarea documentară. Acum mai bine de jumătate de secol arheologii au descoperit o aşezare ce ţine de cultura „Gumelniţa” (mijlocul secolului IV î.Hr.). Aici au găsite mai multe obiecte din lut.
Mai fiecare om de la Giurgiuleşti vorbeşte cu mândrie despre locul numit „Pe Cetate”. Regretatul arheolog Tudor Arnăut, originar din Giurgiuleşti, a descoperit, în urma săpăturilor, în apropierea cetăţii, o necropolă traco-getică. Astfel, nu este exclus că şi fortăreaţa e din acele timpuri.
Pe locul numit „Vadul Boului”, situat cam la vreo doi km de Giurgiuleşti, este o aşezare ce aparţine Culturilor „Belozersk” şi romană târzie.
„Zona de sud este foarte bogată în monumente arheologice. Movila mare de la Giurgiuleşti este un adevărat monument istoric. Cele mai multe dintre aceste movile datează de când au fost construite renumitele piramide”, afirmă directorul Agenţiei Naţionale Arheologice, Vlad Vornic. La Giurgiuleşti sunt opt movile, numite şi tumuli. Cea mai mare are opt metri, restul sunt de 1-2 metri.
Potrivit lui Vlad Vornic, la Giurgiuleşti există rămăşiţele unei cetăţi din vremea lui Ştefan cel Mare – cetatea din pământ, care a fost puternic afectată în timpul construcţiei tronsonului Cahul-Giurgiuleşti.
Primarul localităţii, Tatiana Gălăţeanu, îndeamnă pe cei care ajung la Giurgiuleşti să treacă şi pe la stejarul lui Moş Andrei, un monument al naturii, care are peste două sute de ani.
„Avem şi tradiţii foarte frumoase. Ca la Giurgiuleşti nu mai bate nimeni hora-n două părţi”, afirmă Tatiana Gălăţeanu. Una din tradiţii este ca La Lăsatul Secului, în Postul Mare, la Giurgiuleşti să se facă Ulilica. „Cred că nu se mai face prin alte părţi. Dăm puricii afară şi băgăm Martul în casă. Se aprind focuri şi toată lumea sare peste ele. Astfel gonim iarna, gonim puricii, ne bucurăm de primăvară”, adaugă primăriţa.
Tatiana Gălăţeanu nu a uitat să ne vorbească de impresionantele şi emoţionantele tradiţii ale Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, la Giurgiuleşti, cetele se pregătesc cu mult timp înainte de Crăciun. În Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului primii încep a umbla cu colinda, numită şi bolindeţ, cei mici. Apoi vine rândul celor maturi, aceştia pot cânta mai multe colinde la una şi aceeaşi casă. De Crăciun se umblă cu Steaua, iar de Anul Nou – cu Pluguşorul şi Sorcova. Una din tradiţiile interesante ale Sărbătorilor de Iarnă este Ciuraleisa – se întâmplă de Bobotează.
Primăriţa aminteşte un lucru ştiut, dar care merită a fi accentuat ori de câte ori apare ocazia: „Ca la noi în sat nicăieri în Republica Moldova nu se respectă cu atâta sfinţenie tradiţiile”. Mai mult, Tatiana Gălăţeanu susţine că oamenii locului sunt gata să primească turişti, sunt deschişi să inaugureze în casele lor pensiuni.
„La Giurgiuleşti, în incinta fostei şcoli, avem un muzeu cu diverse exponate”, mai adaugă Tatiana Gălăţeanu.
Interesant este că la Giurgiuleşti mai pot fi admirate căsuţele mici şi gardurile joase. „Important e să nu le modernizeze, or doar prin autentic mai putem atrage turiştii”, susţine primăriţa.
„Apariţia portului la Giurgiuleşti ne-a făcut mai cunoscuţi, însă n-a sporit fluxul de turişti”, recunoaşte Tatiana Gălăţeanu. „Iniţial, era nava „Prinţesa Elena”, care circula spre Turcia. Acum, nu mai ştiu ce e cu prinţesele noastre”, mai spune primăriţa.
Curiozitatea de a vedea ce e cu „Prinţesa Elena”, dar şi cu Portul Internaţional Giurgiuleşti e mare. Mare e şi mirarea că, împreună cu mai mulţi colegi de breaslă, dar şi primari din diferite localităţi de la Sudul Republicii Moldova, o găsim pe „Prinţesa Elena” părăsită şi uitată.
A pornit în larg, spre Turcia, doar de câteva ori. Apoi, în lipsă de turişti, aceasta „a naufragiat”. „Nu este rentabilă!”, afirmă administratorul Portului Internaţional Giurgiuleşti, Nicolae Corduneanu. „A fost o încercare de a deschide o cursă regulată Giurgiulești–Istanbul, dar n-a fost rentabilă şi a fost suspendată. Dacă este cerere, Prutul e navigabil de la Giurgiuleşti până la Cahul”, a mai spus Corduneanu.
…La Giurgiuleşti avem ce admira, or, e singurul sat din Republica Moldova pe unde curge Dunărea şi unde bătrânul fluviu se întâlneşte cu Prutul. Aşa cum se şi cântă pe aici: „Măi Prutule, apă lină, / Şi cu valuri cristaline,/ Că tot curgi încet la vale,/ Întâlnind Dunărea-n cale”.
