Kievul propune modificarea Acordului de Asociere cu UE

Premierul ucrainean Mykola Azarov a declarat luni că Ucraina propune Uniunii Europene modificarea anumitor prevederi ale Acordului de Asociere, acord pe care Kievul a refuzat să-l semneze la recentul summit de la Vilnius.

"Noi dorim examinarea acelor prevederi care suscită preocuparea noastră. Cerem să se țină cont de propunerile noastre și, poate, vom ajunge la un compromis", a afirmat Azarov în cadrul unei întâlniri cu ambasadorii UE, Canadei și SUA la Kiev, potrivit Interfax citată de Agerpres.

Ieri, Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, l-a telefonat pe şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Acesta a propus ca o delegaţie de la Kiev să discute cu oficialii UE despre Acordul de Asociere. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, Barroso a confirmat disponibilitatea Comisiei de a primi o delegație din Ucraina. 

Guvernul ucrainean a decis la 21 noiembrie suspendarea pregătirii Acordului de Asociere la UE și promovarea relațiilor cu Rusia. Decizia a provocat ample manifestații în Ucraina. Peste 100.000 de persoane au manifestat duminică la Kiev, cerând autorităților ucrainene să revină asupra deciziei lor. Ulterior, manifestațiile au degenerat în violențe.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.