Cutremurul de 6.0 grade care a zguduit Regiunea Emilia – Romagna a afectat în special localitățile dintre Modena și Ferrara.
Cutremurul de duminică s-a soldat cu 7 morţi şi circa 50 de răniţi şi a provocat daune considerabile patrimoniului cultural din zonele afectate. Aproximativ 4000 de persoane au fost evacuate. Protecția Civilă din regiune acorda ajutor și asistență celor care au fost nevoiți să părăsească propria locuință. Regiune autonomă Trentino, dar și alte regiuni din vecinătatea au trimis echipele mobile ale Protencției Civile pentru a ajuta persoanele evacuate.
Situația acestor persoane este înrăutățită și din cauza ploilor care continuă de ieri seara pe parcursul întregii zile de azi. Seismul a fost resimțit în tot nordul Italiei (Toscana, Veneto, Lombardia, Trentino Alto Adige și Friuli Venezia Giulia), iar replicile seismice cu o magnitudine de până la 3,7 grade au continuat și în noaptea următoare. Populația din zonele afectate a petrecut noaptea în adăposturi improvizate și automobilele proprii. Primarii localităților afectate de seism au cerut declararea stării de calamitate naturală.
Solicitat de Gazeta Basarabiei, Consulul din Bologna Vadim Zmeu a menționat că nu sunt cetățeni moldoveni printre victimele care au avut de suferit de pe urma cutremurului. Consulatul General al R. Modova a stabilit legătura telefonică cu șeful misiunii Protecției Civile și responsabilul de poliție care au confirmat că cetățeni din R. Moldova nu se numără nici printre morți nici printre cei răniți.