Învățător din Ungheni, reținut pentru hărțuirea sexuală a copiilor

Un învățător din cadrul unei instituții de învățământ din Ungheni, de 44 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de acțiuni perverse față de copii.

În cadrul Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigație a parvenit o informație precum un învățător de clasele primare, în cadrul lecțiilor, întreprindea acțiuni perverse cu elevii.

Poliția și Serviciul Informaţii şi Securitate au instalat, în perioada lunilor mai-iunie, camere de supraveghere în care demonstrează că învățătorul, în cadrul orelor, a întreprins acţiuni perverse cel puţin faţă de doi băieţi de opt ani, exprimate prin atingeri indecente, precum şi alte acţiuni cu caracter sexual.

Ministerul Educației consideră ca fiind extrem de grav cazul. Instituția a solicitat de urgență explicații de la organul local de specialitate în domeniul învățământului, de la directorul instituției de învățământ, precum și de la ceilalți responsabili.

Persoana reținută este suspendată din funcție și dacă va fi găsită vinovată, va fi sancționată conform prevederilor Codului penal.

Pe cazul dat se efectuează o urmărire penală, iar dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

[youtube id=”EteHb2mA_Ic”]

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.