India: Peste 100 de morţi şi 300 de răniţi, într-un incendiu la un templu

Tragedie în timpul unui festival religios ce marca Anul Nou indian. Cel puţin 100 de persoane au murit şi alte 300 au fost rănite în India într-un incendiu care s-a declanşat în momentul unui foc de artificii într-un templu din sudul ţării, notează Mediafax.

Bilanţul tragediei a ajuns la 105 morţi şi peste 300 de răniţi, potrivit The Indian Express.

Incendiul a izbucnit la templul Puttingal din Kollam, în statul Kerala, în jurul orei 3:00. O scânteie ar fi căzut pe un material inflamabil, sub care erau depozitate alte artificii, în aer liber. Peste 10.000 de persoane erau prezente în momentul declanşării incendiului, potrivit presei locale.

Incendiul s-a extins spre templu prinzându-i practic ca într-o capcană pe cei aflaţi acolo, informează Gândul.

Clădirea s-a prăbuşit, cauzând majoritatea deceselor. Premierul Narendra Modi a venit la faţa locului. „Este sfâşietor şi dincolo de cuvinte”, a scris el pe twitter.

Potrivit presei locale, poliţia nu autorizase focul de artificii care a declanşat tragedia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.