Gherman: Republica Moldova nu va avea frontieră pe Nistru

Nu va fi instituită niciun fel de frontieră pe Nistru, iar locuitorii regiunii transnistrene nu vor fi supuşi procedurii de înregistrare atunci când vor trece pe malul drept al râului. Afirmaţiile aparţin ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi au fost făcute, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Mecanismul ţine cont de particularităţile conflictului transnistrean, sensibilitatea procesului de soluţionare. În special ne-am străduit să nu afectăm libertatea circulaţiei populaţiei şi să respectăm regimul existent în zona de securitate. Cea mai bună dovadă va consta în faptul că locuitorii regiunii transnistrene nu vor fi supuși procedurii de înregistrare”, a spus Natalia Gherman.

Oficialul a mai menşionat că urmează a fi definitivate toate detaliile mecanismului de funcţionare a posturilor migraţionale, care, acum, nu funcţionează. „Înainte de punerea în aplicare a acestui mecanism, locuitorii, interlocutorii de la Tiraspol, populaţia, vor fi informaţi depre toate detaliile acestui mecanism pe care la moment îl elaborăm”, a declararul ministrul Afacerilor Externe.

Amintim că despre istalarea a şase puncte de control la frontiera administrativă cu regiunea transnistreană, care ar fi controlat fluxul de străini ce intră în Republica Moldova, s-a discutat în Parlament la sfârşitul sesiunii de primăvară. Proiectul a fost criticat dur de către deputaţii PCRM şi de administraţia separatistă de la Teraspol.

Ieri, grupul de lucru privind Transnistria a anunţat că Parlamentul ar putea renunţa la punctele de control al migraţiei, iar până la prima şedinţă a Legislativului, anunţată pentru 26 septembrie, vor fi prezentate toate propunerile.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare