Expert internațional: Sistemul judiciar rămâne o mașină de represie în regiunea transnistreană

Sistemul judiciar din regiunea transnistreană rămâne a fi o mașină de represie, iar deținuții din stânga Nistrului se află într-o situația precară. Afirmația a fost făcută de către Souhayr Belhcassen, președinta de onoare a Federației Internaționale pentru Drepturile Omului, prezentă la Chișinău în cadrul evenimentului de lansare a raportului „Tortura şi relele tratamente în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană: problema asumată şi responsabilităţi eludate”.

Raportul, care a fost realizat cu sprijinul Asociaţiei Promo-LEX, prezintă mărturii ale victimelor şi foştilor deţinuţi din închisorile din Tiraspol, dar şi păreri ale experţilor din societatea civilă şi autorităţi responsabile din Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană.

“Tortura este o practică obișnuită în secțiile de poliție”, a precizat Artak Kirakosyan, un membru al delegației FIDH. Acesta a adăugat că “corupția avocaților, judecătorilor și medicilor care efectuează expertizele medicale agravează situația”, a adăugat dl Kirakosyan.

În acelaşi context, Pavel Postică, directorul de programe al Asociaţiei Promo-LEX a menţionat că orice detenţie în regiunea transnistreană este, de facto, tortură.

Recomandările raportului FIDH spun că autoritățile Republicii Moldova ar trebui să-și recunoască responsabilitatea pentru încălcările drepturilor omului din regiunea transnistreană. Petele negre în ceea ce privește respectarea drepturilor omului ar trebui abordate fără întârziere, iar depășirea lor ar trebui considerată drept o condiție pentru semnarea Acordului de Asociere Moldova-UE.

Un interviu cu Souhayr Belhcassen va fi publicat mâine dimineaţă pe Moldova.ORG.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare