Eugen Carpov: „S-au schimbat mai multe momente în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”

S-au schimbat mai multe momente în procesul de reglementare a conflictului transnistrean printre care reluarea negocierilor în formatul 5+2, crearea noilor grupuri de lucru şi reanimarea activităţii celor existente, iar grupul de lucru pentru educaţie, existent până acum doar pe hârtie, şi-a început activitatea – este un pas foarte bun, a declarat vicepremierul Eugen Carpov, ministru pentru reîntregirea teritorială, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Acesta a calificat întâlnirea recentă din Germania drept „un for la care se întâlnesc şefii grupurilor de lucru, grupurilor de experţi de la Chişinău şi Tiraspol şi un element separat este participarea şi a liderilor la nivel mai înalt”.

De asemenea, vicepremierul Eugen Carpov a menţionat că „în cadrul acestei conferinţe ne-am axat strict pe dialogul direct între Chişinău şi Tiraspol şi activitatea grupurilor de lucru. Nu au fost abordate probleme politice”, accentuând că nu au avut loc discuţii cu reprezentanţii Germaniei privind formula de federalizare a Republicii Moldova şi a existenţei unui plan ruso-german de soluţionare a problemei transnistrene – „de fapt nu cunosc nimic şi sub nici o formă nu pot să vă confirm că există asemenea discuţii”, a menţionat Carpov.

Referindu-se la subiectul şcolilor cu predare în limba română care se află în regiunea transnistreană, ministrul pentru reîntregirea teritorială a specificat că discuţii la subiectul vizat au avut loc la nivelul Filat-Şevciuk, dar şi între grupurile de lucru.

„Nu s-a ajuns încă la un numitor comun. Urmează ca discuţiile să fie purtate în continuare”, a declarat Carpov, menţionând că „Experţii şi reprezentanţii de la Chişinău au atras atenţia tuturor, cu insistenţă că problema şcolilor este una cu un caracter strict umanitar. Este vorba despre copii, care nu poartă nici o vină pentru problemele cu care se confruntă aceste şcoli. Noi am rugat insistent ca să activizăm acţiunile pentru ca toate problemele şcolilor să fie soluţionate într-o perioadă cît mai scurt posibilă”.

Potrivit lui Eugen Carpov, un accent foarte serios a fost pus în discuţia domnului Filat cu Evghenii Şevciuk pe problema liberii circulaţii pentru cetăţeni şi mărfuri între cele două maluri.

„S-a ajuns şi la anumite decizii comune, s-au referit şi la faptul că trebuie să finalizăm lucrările pentru ca să reluăm circulaţia pe podul de la localităţile pe gura Bâcului. Chişinăul a propus să examinăm posibilitatea unor puncte de tren pentru pasageri care circulă spre Federaţia Rusă prin Bender şi Tiraspol. Vom examina care sunt şi aspectele economice pentru asemenea decizii, astfel ca această modalitate de transport să fie comodă pentru locuitorii din Republica Moldova. la fel a fost atrasă atenţia şi la procesul de implementare a deciziei adoptate anterior privind transportarea mărfurilor pe calea ferată”, menţionează Carpov.

De asemenea, vicepremierul afirmă că practic au fost găsite soluţii tehnice pentru ca circulaţia pe căile ferate să nu întâmpine probleme. Totodată, „a fost discutată şi posibilitatea efectuării transportului auto pe diferite direcţii, inclusiv pentru pasageri şi pentru mărfuri. Este vorba şi despre unităţile de transport din regiunea transnistreană care doresc să aibă posibilitatea să circule pe trasee internaţionale”, menţionează Eugen Carpov.

Ministrul pentru reîntregirea teritorială a specificat că în cadrul următoarei runde de negocieri în formatul 5+2 care va avea loc la Viena în iulie se va da prioritate aspectelor care ţin de libera circulaţie, de respectarea drepturilor omului şi de operarea pe problemele de combatere a crimelor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare