Eroare la Londra. Cetăţeni UE, anunţaţi din greşeală că trebuie să părăsească Marea Britanie

Guvernul britanic a trimis miercuri, din greşeală, zeci de scrisori prin care a anunţat cetăţeni ai Uniunii Europene că trebuie să părăsească ţara – o eroare cu atât mai jenantă cu cât drepturile cetăţenilor UE după Brexit sunt în curs de negociere, relatează Reuters.

Greșeala, stânjenitoare pentru guvernul britanic în contextul discuțiilor cu UE privind drepturile post-Brexit ale cetățenilor europeni în Marea Britanie, a ieșit la iveală după ce o finlandeză, Eva Johanna Holmberg, profesor de istorie asociat la Queen Mary University din Londra și căsătorită cu un britanic, a făcut publice pe Twitter detaliile scrisorii primite.

Ministerul de Interne de la Londra a anunţat că a demarat o anchetă după ce aproximativ 100 de scrisori au fost trimise cetăţenilor din alte ţări UE, anunţându-i că vor fi îndepărtaţi de pe teritoriul Regatului Unit în baza legii imigraţiei.

“Un număr limitat de scrisori a fost emis, din greşeală, şi analizăm urgent de ce s-a întâmplat acest lucru. Îi contactăm pe toţi cei care au primit această scrisoare pentru a clarifica faptul că o pot ignora”, a explicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.

”Spunem absolut clar că drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie rămân neschimbate”, a insistat ea.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.