După 19 ani de la tranzacție. Un fost inginer cadastral din raionul Sângerei, obligat să achite autorităţilor locale 445 mii lei

PE SCURT

Fostul inginer cadastral al Primăriei Chişcăreni, raionul Sângerei, a fost obligat să achite autorităţii locale 445 644,57 de lei, după ce acum 19 ani a cumpărat, la un preţ diminuat, un teren proprietate a Primăriei.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, temei pentru depunerea cererii de chemare în judecată a servit tranzacția dubioasă de vânzare-cumpărare a terenului cu suprafața de 0,74 ha, cu destinația pentru construcții, proprietate a primăriei Chișcăreni, care la data de 30 noiembrie 2000 a fost comercializat fostului inginer cadastral al respectivei primării la preț vădit diminuat.

PE LUNG

Deși acțiunile făptuitorului întrunesc elementele componenței de infracțiune prevăzute în Codul Penal, având în vedere faptul că a intervenit termenul de prescripție al tragerii la răspundere penală, procurorul a emis ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale pe cazul dat cu liberarea persoanei de răspundere penală.

Totodată procurorul a înaintat cerere de chemare în judecată pentru recuperarea prejudiciului material cauzat Primăriei Chișcăreni.

Ca rezultat, prin Hotărîrea Judecătoriei Bălți, cu sediul în orașul Sângerei, din 12 iunie, cererea de chemare în judecată a fost admisă, unde de la fostul inginer cadastral al Primăriei comunei Chișcăreni, raionul Sângerei, s-a dispus încasarea, în beneficiul Primăriei a prejudiciului material cauzat ca rezultat al încheierii tranzacției ilicite de vânzare-cumpărare a terenului în sumă totală de 445 644,57 de lei.

De asemenea a fost dispusă și încasarea în beneficiul statului a sumei de 13 369, 33 de lei care constituie taxa de stat.

Hotărârea este cu drept de atac la Curtea de Apel Bălți în termen de 30 zile.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.