Sunt patru la număr, impresionează prin arhitectură, dar şi prin locurile pitoreşti, unde au fost presărate precum nişte diamante. Cele patru mănăstiri din Ţinutul Călăraşilor – Hârjauca, Răciula, Frumoasa şi Hârbovăţ – se spune că sunt amplasate în formă de cruce. Sfintele locaşuri sunt foarte des vizitate de pelerini. Cu certitudine, acestea ocupă locuri de frunte în topul celor mai căutate destinaţii din Basarabia. În zi de duminică, vă propun un traseu spiritual, unul pe care, sunt convins, o sa doriţi să-l parcurgeţi sau chiar să-l repetaţi.
Primul popas e la Hârjauca. Oricine ajunge la Sfânta Mănăstire afirmă că simte trăiri puternice. Locul e plin de încărcătură istorică, dar şi energetică. Începuturile ei sunt la 1740, mai întâi au fost câteva chilioare împletite din nuiele şi o bisericuţă acoperită cu şindrilă. La 1818 pe pământul basarabean soseşte arhimandritul Spiridon Filipovici, sârb de neam, care şi zideşte Mănăstirea Hârjauca. În anul morţii lui Stalin (1953), începea cea mai neagră filă din istoria mănăstirii. Ateii s-au răfuit rău cu sfântul locaş. Abia, în 1992 aici încep din nou să bată clopotele, biserica fiind frecventată de cei care se tratau la sanatoriul din preajmă. Peste un an, sfântul locaş revine la statul de Mănăstire. Biserică „Sfântul Spiridon” şi acum este în ruine.
O altă mănăstire din Sfânta Cruce basarabeană este Hârbovăţ. Aceasta sclipeşte precum un diamant şi ademeneşte uşor de la la câţiva kilometri. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” atrage prin faptul că aici se află una din cele mai de seamă icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceasta, de fiecare dată, a rezistat focurilor, fiind găsită intactă în cenuşă. La luminosul chip al Preacuratei continuă să vină anual să se închine şi să se roage mii de creştini, care au aflat că pot găsi vindecare trupească şi spirituală. Mănăstirea Hârbovăţ datează cu anul 1730. După anii frumoşi şi plini de glorie şi sfântul locaş de aici cunoaşte răfuiala regimului comunist. Trei decenii (1962 -1992), aici a funcţionat o şcoală pentru copii cu handicap. În anul 1992, mănăstirea revine la menirea creştină.
Mănăstirea Răciula, parte din Crucea basarabeană, este una foarte căutată de creştini. Zi de zi, aici vin sute de pelerini pentru a se ruga la bijuteriile sfinte ale acesteia. Aici sun păstrate părticele de Sfinte Moaşte a 19 sfinţi şi icoana cu părticica Moaştelor Sfântului Mare Mucenic Eustafie. În biblioteca Mănăstirii se află cărţi de o rară valoare spirituală – dosite în anii de restrişte de măicuţe. Mănăstirea Răciula de prin părţile Călăraşilor (apărută în arealul spiritual la 1798) a trecut la fel prin pârjolul comunist. După trei decenii de „arest” spiritual (începând cu 1959), aici se aude din nou chemarea la rugăciune. Cele două biserici – „Naşterea Maicii Domnului” (de vară) şi „Sfântul Nicolae” (de iarnă) încep să-şi recapete imaginea de odinioară, or ateii au dat jos turlele, pentru a şterge pecetea spirituală.
Ultimul locaş sfânt din traseul Crucea basarabeană este Mănăstirea Frumoasa. Veche de peste 200 de ani, mănăstirea revine la tradiţiile sale de odinioară. După ce a zăcut în ruine mai bine de patru decenii, astăzi este de admirat cum a reînviat. În Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, care a avut cel mai mult de suferit de pe urma dezmăţului comunist ateu, se află cele mai de preţ odoare ale Mănăstirii „Sfânta Treime” – o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, părticele de moaşte, de altfel foarte rar întâlnite în sfintele lăcaşuri dintre Prut şi Nistru. Totodată creştinii se pot închina şi ruga Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se presupune că are vreo 200 de ani. Lăcaşul din vârful dealului are o istorie trunchiată, sfâşietoare chiar, o istorie amară gustată de mai toate bisericile şi mănăstirile basarabene în anii de tristă faimă. Întemeiată la 1804, cunoaşte perioade de înflorire. Însă o dată cu venirea sovieticilor începe perioada de calvar. Abia, în 1994, se aude din nou chemarea la rugăciune.
