Doi ofiţeri de poliţie din Leova au fost reţinuţi pentru estorcare a 200 de euro

Un căpitan și un locotenent de poliție din raionul Leova au fost reținuți în flagrant delict în momentul când primeau 200 de euro. Oamenii legii sunt bănuiţi de corupere pasivă.

Aceştia se aflau în automobilul de serviciu şi ar fi încercat să părăsească locul infracţiunii, opunând rezistenţă ofiţerilor anticorupţie şi aruncând suma estorcată prin geamul automobilului. Astfel, în cadrul cercetării la faţa locului, banii au fost găsiţi pe acostament, în imediata apropiere a locului comiterii infracţiunii. Totodată, alţi bani de provenienţă necunoscută (300 de dolari SUA şi circa 1000 de lei) au fost depistaţi urmare a percheziţiilor corporale.

Potrivit denunţătorului, polițiștii ar fi cerut cei 200 de euro pentru a nu iniţia un proces contravenţional pe faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Cei doi ofiţeri au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în izolatorul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Cahul. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 324 alin. 2 lit. c) Cod Penal al Republicii Moldova – corupere pasivă, cu estorcare de bunuri. Conducerea urmăririi penale este gestionată de Procuratura Anticorupţie.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.